De-o frumusețe hollywoodiană, Fawzia a Egiptului n-a fost nimic mai mult decât o regină fără regat și o mamă fără copil
În istoria regalității orientale, puține figuri au întruchipat mai intens contrastul dintre splendoarea exterioară și suferința lăuntrică decât Prințesa Fawzia Fuad a Egiptului. Însă „cea mai frummoasă femeie din lume” și-a luat în piept destinul care-i fusese impus…
Considerată una dintre cele mai frumoase femei ale secolului XX, cu trăsături demne de o zeiță elenă – ochi de un albastru hipnotizant, piele de fildeș și un profil nobil – Fawzia părea sculptată pentru a fi regină. Dar în spatele acestui chip de porțelan s-a ascuns o inimă sfâșiată de nefericire.
Născută în 1921, fiica regelui Fuad I al Egiptului și sora viitorului rege Farouk, Fawzia a crescut într-o lume de lux și privilegii, educată în Elveția și cultivată în rafinamentul occidental. Destinul ei părea trasat implacabil: în 1939, la doar 17 ani, a fost căsătorită cu moștenitorul tronului Iranului, prințul Mohammad Reza Pahlavi – un mariaj politic menit să lege cele două mari dinastii musulmane ale vremii.
Dar dincolo de fastul nunții regale și de titlul de regină a Iranului, viața Fawziei s-a transformat rapid într-un coșmar închis între zidurile reci ale palatului Golestan din Teheran. Tânăra prințesă, crescută într-un climat mai liberal și cosmopolit, s-a trezit izolată într-o cultură rigidă, unde nu doar limba îi era străină, ci și toți cei din jur.
Soțul ei, viitorul şah al Iranului, era un bărbat rece, absorbit de ambițiile sale politice, iar relația lor s-a degradat rapid. În ciuda nașterii fiicei lor, Prințesa Shahnaz, Fawzia nu a găsit alinare nici măcar în maternitate. Copleșită de depresie și de lipsa de afecțiune, în 1945, a decis să se întoarcă în Egipt, lăsându-și copilul în grija curții iraniene – o alegere sfâșietoare, dar poate singura cale de a-și salva sufletul.
Divorțul a fost finalizat în 1948, iar Fawzia s-a retras din viața publică, căsătorindu-se ulterior cu un diplomat egiptean și ducând o viață discretă, departe de ochii lumii. A trăit până în 2013, când atinsese 91 de ani și era o umbră a ceea ce fusese odinioară: o regină fără regat, o mamă fără copil, o frumusețe legendară care a tânjit dintotdeauna pentru dragostea adevărată.
Astăzi, Fawzia rămâne în amintirea istoriei nu doar ca „cea mai frumoasă prințesă a lumii arabe”, ci și ca simbol al femeii sacrificate de dragul politicii și al aparențelor.
foto - Profimedia, GettyImages