Detaliul adorabil pe care Harry l-a dezvăluit în legătură cu fiica sa. De ce zice că Lili e binecuvântată

9 octombrie 2024   Royals

Mezinul regal are un păr celebru: roșcat. Gena roșcaților apare și la verișoarele sale, prințesele Eugenie și Beatrice. Cu toate acestea, Prințul Harry găsește un nou motiv pentru a-i aduce elogii soției sale, Meghan Markle.

Ducele de Sussex a vorbit cu candoare despre copiii săi, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, dezvăluind că tinerii au fost „binecuvântați” cu părul lung și des al mamei lor Meghan Markle.

Poate că, într-adevăr, textura firului de păr îi aparține Ducesei de Sussex, însă este evident că amândoi copiii seamănă cu el. Doar că fiul cel mic al Regelui Charles este în continuă admirație a soției sale și o cam vede peste tot. Ce-i drept, legătura lor sentimentală este una admirabilă.

În numărul de săptămâna aceasta a revistei HELLO!, directorul de conținut Sophie Vokes-Dudgeon scrie despre întâlnirea cu Harry la WellChild Awards de luna trecută. Harry, în vârstă de 40 de ani, este patronul organizației de caritate pentru copii și participă de ani de zile la premiile anuale, în timp ce HELLO! este un partener media longeviv.

„Știam că Premiile WellChild erau speciale pentru Prințul Harry, dar abia după ce l-am văzut în acțiune, am reușit să înțeleg cât de mult înseamnă această zi specială pentru mezinul regal în vârstă de 40 de ani”, a notat Sophie, care a participat la ceremonie.

Premiile WellChild se află de ani de zile sub înaltul său patronaj.

Le reprezintă ca regal, deși nu s-a văzut cu nimeni din familia sa de origine.

„Din momentul în care a ajuns la recepție, a avut o energie molipsitoare, fără fițe. Iar înaintea evenimentului, a povestit multe despre copiii săi.”, a adăugat Sophie, care a scris în continuare cele auzite de la Harry: „Archie și Lili au fost binecuvântați cu părul des al mamei lor, ne-a spus el.”

Cu toate acestea, cei doi copii Archie și Lilibet seamănă izbitor cu Ducele de Sussex, dar și cu mama lui, regretata Prințesă Diana, atât cât s-a putut observa din puținele imagini care există cu micuții. Harry și Meghan le asigură o viață foarte privată, departe de ochii curioșilor, lucru care în Marea Britanie n-ar fi putut fi posibil.

Foto: Profimedia & GettyImages

Mai multe