Devine oficial! De ce i-a prezentat-o Harry pe Meghan Reginei Elisabeta?
Ghici cine vine la cină? Sau, mai exact, la ceaiul de la ora cinci cu Regina Elisabeta? Aleasa Prinţului Harry, actriţa americană Meghan Markle.
Regina a cunoscut-o pe Meghan săptămâna trecută
Întâlnirea cât se poate de serioasă şi oficială a avut loc joia trecută, la Palatul Buckingham, a durat o oră şi a avut loc în biroul privat al reginei.
Faptul că Harry i-a prezentat-o oficial pe Meghan bunicii sale ar putea fi ultimul pas şi cel decisiv spre marele anunţ pe care lumea îl aşteaptă în noiembrie: logodna celor doi.
Prinţul Philip, retras din activităţile oficiale, nu a fost prezent la întâlnire, soţul Reginei petrecându-şi timpul mai mult la domeniul regal din Sandringham.
Când anunţă logodna?
O sursă apropiată casei regale susţine că prinţul şi cea care îi este iubită de 18 luni au ajuns la Palatul Bukingham la timp pentru ceaiul de la ora 5, perioada zilei preferată de regină şi pe care îi place să o petreacă în compania nepoţilor.
Acest lucru confirmă că logodna lui Harry (33) cu actriţa cu trei ani mai în vârstă este o chestiune certă, singura necunoscută fiind momentul în care vor face anunţul. Foarte mulţi pariază pe luna noiembrie.