Dieta minune care i-a făcut pe toți membrii familiei regale olandeze să intre la apă. Au întinerit

20 septembrie 2024   Royals

Mai mult, Prințesa moștenitoare Amalia, cunoscută cu probleme de greutate serioase, își permite acum luxul de a purta rochie sirenă.

Membrii familiei regale olandeze au fost la dietă în vara aceasta. Iar rezultatele sunt spectaculoase. Căci atât Regele Willem-Alexander, cât și Regina Maxima par că și-au susținut fiica moștenitoare să scape de câteva kilograme bune.

Prințesa Amalia avea un surplus ponderal notabil și nu de puține ori a fost ținta batjocurii publice. Căci cumva se presupune că prințesele ar trebui să aibă o talie de viespe.

Ce-i drept, Amalia a Olandei nu a ajuns chiar până acolo, însă de la prințesa cea grăsuță, ea dă semne că e pe calea cea bună. Recent, a uimit cu ținutele sale, care i-au evidențiat suplețea nou dobândită.

Cert este că într-o familie este dificil să ții o dietă, dacă nu ai suportul celorlalți. Ei bine, părinții Amaliei, Regele și Regina Țărilor de Jos au acompaniat-o în această călătorie întru redescoperire.

Căci atât Maxima, cât și Willem arată splendid în toamna asta, iar kilogramele pierdute sunt vizibile.

Regina Maxima a Țărilor de Jos are o siluetă uimitoare, care se pare că se datorează unei singure diete în special, care este iubită și de Sarah Ferguson. Și se pare că acum a îndrăgit-o și Amalia, dacă este să judecăm după noua sa siluetă.

Dieta nu este eficientă dacă vei consuma alcool. Acesta este total interzis!

Ce-i drept, Regele Willem a și mărturisit într-un interviu că deși îi plăcea să se răsfețe cu câte o băutură alcoolică, a renunțat, de dragul Reginei Maxima.

În cazul reginei și al Amaliei, provocarea era la dulciuri, amândouă sunt mari amatoare de desert.

Cu siguranță în vara aceasta, s-au delectat doar cu deserturi sănătoase, fără zahăr adăugat. Eliminarea zahărului face diferența în orice tip de regim de viață pe care îl abordăm.

Dieta preferată a Reginei Maxima este destul de strictă, cu toate acestea, și anterior acestei veri i-a permis să scape de 10 kilograme!

Dieta ketogenică este săracă în carbohidrați, dar, în contrast, bogată în grăsimi.

Lipsa carbohidraților face corpul tău să intre într-un proces numit cetoză, care te ajută să arzi grăsimile pentru energie. Funcționează excelent în gestionarea diabetului zaharat și previne apariția diverselor afecțiuni cardiace.

Potrivit Nourish by WebMD: „Este important de menționat că dieta ketogenă este o dietă pe termen scurt, care se concentrează mai degrabă pe pierderea în greutate decât pe urmărirea beneficiilor pentru sănătate”.

Acum, dietele sunt o mulțime. Important este cea care rezonează cu noi. Pentru că dieta nu trebuie să fie o pedeapsă, ci un stil de viață nou.

Și chiar dacă dăm un restart organismului cu o dietă restrictivă de câteva zile sau chiar cu post cu apă, e important ca ulterior să ne echilibrăm și să avem un program regulat de mese, iar acestea să urmărească macronutrienții și proteinele.

În vestul Europei, multe țări și-au personalizat dietele. Există dieta daneză, dieta suedeză și olandeză. Scandinavii sunt preocupați de organizarea meselor și le iese foarte bine. Dieta olandeză durează 13 zile și este un plan de nutriție extrem de strict, dar eficient. Ajută la pierderea unei cantități semnificative de kilograme într-un timp relativ scurt. Practic se mănâncă la ore fixe, de trei ori pe zi, cantități mici de mâncare. Trucul este totuși să mănânci alimente dense, proteice, căci acestea țin de foame. Această dietă este un plan nutritiv restrictiv, cu scopul de ajuta la pierderea kilogramelor. Trebuie menționat că pentru ca efectele dietei olandeze să fie vizibile, meniul trebuie respectat cu strictețe. În plus, este necesar să se evite toate tipurile de alcool, dulciuri și produse din cereale.

Foto: Profimedia

Mai multe