Discretul Charles! Regele Marii Britanii este primul monarh englez care renunță la Coroană pe timbre

8 februarie 2023   Royals

A fost dezvăluită noua serie de timbre regale, chiar de Poșta regală. Desigur, acum s-au tipărit cu imaginea noului monarh.

De data aceasta, în premieră absolută, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii renunță la tradiții și apare în imaginea de pe timbre fără Coroana Marii Britanii.

Absența Coroanei vorbește despre dorința puternică a Regelui Charles de a moderniza monarhia britanică, lucru ce era de neconceput pentru Regina Elisabeta a II-a sau mama ei. Acesta este felul inedit al lui Charles de a transmite oamenilor că este unul de-ai lor. Și că vrea să țină pasul cu societatea modernă.

Timbrele anterioare, în care apar Regina Elisabeta a II-a și Regina Victoria, le arată pe suverane purtând o diademă cu diamante, ce a fost creată special pentru Încoronarea Regelui George al IV-lea, în 1821.

Toate celelalte ediții de timbre în care apar monarhi britanici de sex masculin conțin imaginea Coroanei undeva în emisiunea filatelică, chiar și dacă aceasta nu este purtată pe cap de suveran.

În ciuda faptului că nu apare nicio Coroană pe timbrele cu Charles, Regele Marii Britanii a respectat alte tradiții vechi de secole. Designul a fost adaptat dintr-un profil sculptat de artistul Martin Jennings pentru o nouă serie de monede.

Noile timbre ale Regelui Charles vor fi expuse în Muzeul Poștei.

O altă trăsătură tradițională este profilul din stânga, o altă marcă înregistrată, respectată de vremea domniei Reginei Victoria.

David Gold, unul dintre directorii Poștei regale, explică intenția dorită cu această emisiune unicat: ”Sunt timbre care nu au nicio înfrumusețare specială, nicio coroană, pur și simplu este doar fața unui om care doar că nu zice: ”Acesta sunt eu, în slujba voastră.” Ceea ce, în această societate modernă, este o actualitate a vremurilor, nu o umilință.”

Timbrele cu răposata regină, care încă se află în circulație, vor fi folosite până ce se vor epuiza. A fost una dintre cererile Regelui Charles. Se așteaptă ca noile timbre să intre în circulație în luna aprilie.

Foto: Profimedia/Getty/Royal Mail

Mai multe