Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Presa de peste Ocean crede că a găsit motivul pentru care Ducii de Sussex vor ajunge inevitabil la divorț.
Nu e niciun secret că Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, n-au prea mulți prieteni nici peste Ocean, unde au plecat trântind ușa Palatului Buckingham în speranța că vor da peste bunăstare, libertate și amabilitate, pe Tărâmul Făgăduinței. Căci, cu toate eforturile lor de-a se integra, societatea americană n-a primit prea bine pofta lor de a-și spăla rufele în public, cu toate că a existat un val de curiozitate care a făcut ca autobiografia lui Harry, „Spare”, să se devină un adevărat best seller.
După ce perioada dezvăluirilor s-a încheiat în concluziile tuturor că un fiu de rege, oricât de asuprit ar fi, nu are nimic nobil în el atunci când se întoarce împotriva familiei sale, Meghan Markle a căutat să câștige noi adepți prin micile ei business-uri, și ele departe de-a avea acea aură aristocrată visată - cu toate că gigantul Netflix a fost dispus, pentru a doua oară, să le endorseze proiectele.
Acum, însă, când fondurile lor s-au diminuat simțitor, când Prințul Harry n-a reușit să obțină gardă personală nici măcar atunci când se întoarce în Marea Britanie și când împăcarea cu Familia Regală depinde mai mult de viitorul rege, fratele său, Prințul William, de neclintit în decizia lui de-a nu-l primi la Palat, mariajul Ducilor de Sussex e în declin.
Iar presa de peste Ocean, care și-așa le amendează orice gafă, speculează că ar exista o fisură cauzată și de o mai veche relație amoroasă a lui Meghan, din care ar fi rezultat un copil din flori.
Presa speculează că Meghan Markle ar avea o fetiță
Ducesa de Sussex se confruntă de mult timp cu o atenție intensă din partea mass-media, iar recentele speculații privind „scandalul fiicei ascunse” arată că viața ei privată ar putea fi mult mai complexă decât pare la prima vedere.
Fosta actriță s-a căsătorit cu Prințul Harry în 2018, și a devenit membru al Familiei Regale pentru doar doi ani, înainte ca cei doi să se retragă din funcțiile oficiale în 2020.
Deși prima întâlnire a lui Meghan cu Harry din 2016 a fost descrisă oficial ca o „întâlnire pe nevăzute” (blind date) aranjată de Violet von Westenholz, directorul de relații publice al Ralph Lauren, unele surse contestă acest lucru, afirmând că Markle „voia să pună mâna pe un prinț încă de la început”. „Nu știam multe despre el. Tot ce am aflat despre el, am aflat de la el”, a afirmat Markle în interviul acordat BBC în care a anunțat logodna cu Harry. Dar biograful regal Andrew Morton relatează că Meghan a fost „întotdeauna fascinată de familia regală” și „dorea să fie Prințesa Diana 2.0”.
Fanii au scos la iveală povești conform cărora ea „ascunde o fiică secretă”, pe măsură ce zvonurile spun că interesul ei de business îi eclipsează acum interesul pentru Harry – lăsând relația lor distrusă, potrivit unor surse din interior.
Înainte de căsătoria cu fiul Prințesei Diana și al Regelui Charles, Meghan Markle a fost căsătorită cu producătorul hollywoodian Trevor Engelson, în vârstă de 47 de ani, între 2011 și 2013. Cu toate acestea, există zvonuri că ar fi avut o căsătorie secretă cu avocatul din Boston Joseph Goldberg-Giuliano și că ar fi avut un copil din acea relație. Unii „detectivi” de pe internet speculează că nepoata lui Meghan, Noelle Rasmussen, în vârstă de 31 de ani, este de fapt fiica ei. Noelle a apărat-o în trecut pe fosta actriță din serialul „Suits”, declarând în 2018: „Întotdeauna am admirat-o, ca pe o soră mai mare pe care nu am avut-o niciodată. Mergea cu mine să-mi cumpere cărți și haine pentru copii”. Bun, și-atunci Meghan ar fi născut-o pe Noelle la vârsta de 13 ani? O pistă care nu e plauzibilă din start.
Totuși, presupusa secretomanie care înconjoară începuturile vieții lui Meghan este agravată de zvonurile continue despre neînțelegeri cu Familia Regală britanică. În timp ce ea și Harry se confruntă cu speculații recurente despre finanțe, proiecte personale și stabilitatea căsniciei.
FOTO: Profimedia, Getty Images