Doliu în Familia Regală română. A murit departe de România
Casa Regală a postat ieri un mesaj în care a anunțat trecerea în neființă a unuia dintre membrii familiei, dincolo de Atlantic.
Anul a început cu o veste tristă în Familia Regală română, care tocmai a pierdut un membru, și acela departe de România. Este vorba despre John Walker, soțul Principesei Irina, a treia născută dintre fiicele Regelui Mihai și ale Reginei Ana și care trăiește de-o viață în Statele Unite ale Americii.
Potrivit datelor noastre, Principesa Irina, care figurează în acte ca Irina Walker, tocmai urma să-și sărbătorească ziua de naștere, pe 28 ianuarie ea urmând să împlinească vârsta de 70 de ani. Iar John Walker era cel de-al doilea soț al ei, cu care a fost căsătorită în ultimii 16 ani și jumătate.
„Majestatea Sa Custodele Coroanei și întreaga Familie Regală anunță cu tristețe vestea trecerii la Domnul a soțului Alteței Sale Regale Principesa Irina a României, domnul John Wesley Walker, în urma unei grele, dar scurte suferințe”, se anunță pe site-ul oficial al Casei Regale române. „Funeraliile domnului John Wesley Walker vor avea loc în Statul Oregon, SUA, în prezența celor mai apropiate rude și a prietenilor. Dumnezeul să-l odihnească în pace!”
Din scurtul comunicat, aflăm că John Walker s-a născut la 30 decembrie 1945, la ferma părinților săi din Ținutul Douglas, Statul Missouri. El a făcut parte din Corpul Pușcașilor Marini ai Statelor Unite (US Marine Corps), servind în timpul Războiului din Vietnam. Apoi a lucrat în domeniul ordinii publice, cel mai recent (1998-2003) ca șerif adjunct în comitatul Coos din Oregon.
Principesa Irina și John Walker s-au căsătorit în anul 2007, stabilindu-se împreună la o fermă din Statul Oregon.
Amintim că cei doi au fost, la un moment dat, subiectul unei anchete și al unui proces, fiind arestați și acuzați, alături de alte 4 persoane, că au organizat pariuri și lupte ilegale de cocoși la ferma lor, în perioada aprilie 2012-mai 2013. Potrivit anchetatorilor, soții Walker vindeau bere și mâncare mexicană participanților. În schimbul recunoaşterii vinovăţiei, fiica Regelui Mihai şi soţul său au primit doar condamnări cu suspendare și cu o amendă de 200.000 de dolari.
Fiica Regelui Mihai a mai fost căsătorită anterior cu John Kreuger (1983–2003), cu care a avut și doi copii: pe Michael și Angelica.
FOTO: Profimedia, Casa Majestății Sale