Donald Trump, refuzat de Prinţul William şi de Prinţul Charles. Cum a jignit-o preşedintele american pe Regina Elisabeta
Viitorii regi ai Angliei, respectiv Prinţul Charles şi Prinţul William, au refuzat cu vehemenţă să-l întâlnească pe Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii, în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie. Doar Regina Elisabeta a fost cea care l-a întâmpinat, iar acum sigur regretă...
Trump n-a ţinut cont de niciun protocol!
Face ce face şi stârneşte controverse! În timpul vizitei sale în Marea Britanie, preşedintele american a reuşit să încalce protocolul de mai multe ori, stârnind furia tuturor, simpatizanţi regali sau nu. În primul rând, a mers în faţa suveranei Angliei, lucru de neconceput, iar al doilea a fost dezvăluirea publică a unor mărturisiri făcute de aceasta în privat. Ba mai mult, post întrunire, într-o încercare disperată de a repara greşeala făcută, Donald Trump a găsit de cuviinţă să declare că Regina Marii Britanii, la 92 de ani, este o femeie frumoasă, fizic şi spiritual, şi că ”are ceva special”. Aceste precizări n-au fost deloc privite cu ochi buni de către specialiştii în etichetă, complimentele de ordin fizic fiind deplasate în cazul unui monarh.
A fost, aşadar, o nouă demonstraţie a faptului că Donald Trump nu deţine abilităţi diplomatice şi că nu este nici măcar un strateg bun, dezvăluind public că Regina Elisabeta a recunoscut că Brexit este o ”problemă mare, complexă”. Toate aceste indiscreţii au fost criticate şi de viitorii regii ai Marii Britanii, respectiv Prinţul Charles şi Prinţul William. De altfel, cei doi au refuzat să-i întâmpine pe Donald Trump şi soţia sa, Melania Trump, de la bun început, fiecare dintre ei găsindu-şi câte o ocupaţie publică. Astfel, Charles a participat la un meci de golf demonstrativ cu fratele său, Prinţul Andrew, în timp ce William s-a implicat într-o acţiune caritabilă.
Preşedintele american o consideră ”frumoasă şi specială” pe suverana Marii Britanii
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul vizitei preşedintelui Brack Obama, din 2016. Pe atunci, regina Elisabeta şi Prinţul Philip au invitat cuplul prezidenţial la un prânz la Castelul Windsor, iar William, Harry şi Kate i-au primit la o cină privată la Palatul Kensington.
Vizita soţilor Obama din 2016
L-au întâlnit chiar şi pe Prinţul George
Chiar în apartamentul în care locuiesc