Donald Trump rupe tăcerea despre cancerul Regelui Charles! A vorbit și despre Prințul Harry
Donald Trump nu s-a ferit și a vorbit despre starea de sănătate a Regelui Charles, care de curând a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte american a avut un mesaj și pentru Prințul Harry.
Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru Regele Charles, după ce monarhul a fost diagnosticat cu cancer, într-un interviu bombă pentru televiziunea britanică. Vorbind cu Nigel Farage la GB News, Donald Trump a spus: „Charles a așteptat mult timp pentru a fi rege și acum mai are și cancer".
Fostul președinte american a adăugat: „Sper că va fi bine". Regele Charles și-a împărtășit diagnosticul de cancer în februarie, după ce a fost tratat în spital pentru o problemă de mărire a prostatei. El a renunțat la multe îndatoriri publice în această perioadă, cât timp primește deja un tratament pentru boala sa.
Alți membri ai familiei regale britanice, cum ar fi Regina Camilla și Prințul William, și-au asumat îndatoriri regale suplimentare în absența monarhului. Tot în această perioadă, și Kate Middleton, Prințesa de Wales, a luat, de asemenea, o pauză de la îndatoririle sale regale, deoarece se recuperează în urma unei operații abdominale pe care a suferit-o în ianuarie.
Totodată, Donald Trump i-a luat apărarea Prințesei Kate Middleton, care a fost criticată îndelung că nu a fost mai deschisă cu privire la suferința ei, în spațiul public circulă deja teorii conspiraționiște despre boala și starea ei.
Ce a declarat Donal Trump și despre Prințul Harry
Fostul președinte american a comentat în timpul interviului și despre situația vizelor Prințului Harry, care a părăsit Marea Britanie și acum locuiește în America cu soția lui, cu Meghan Markle.
Ducele de Sussex a creat controverse și după ce a recunoscut în cartea lui de memorii că a consumat droguri ilegale. Astfel de dezvăluiri ar împiedica în mod normal o persoană să obțină o viză americană, iar un grup conservator din America a dat în judecată guvernul american pentru a afla dacă Prințul Harry a mințit în cererea de viză.
Donald Trump a declarat anterior pentru Daily Express că Prințul Harry nu va primi niciun tratament special din partea administrației sale dacă va fi ales reales președinte al SUA.
Nigel Farage a întrebat dacă Prințul Harry va beneficia de asistență preferențială, iar Donald Trump a răspuns: „Nu. Dacă a mințit, vor trebui să fie luate măsurile care se impun".
Mai târziu, în cadrul discuției, Donald Trump i-a criticat, de asemenea, pe Prințul Harry și Meghan Markle pentru modul în care au tratat-o pe regina Elisabeta a II-a atunci când aceasta era în viață.
Foto: Getty Images, Profimedia