Ducesa de Cambridge a jonglat cu trei ţinute superbe în aceeaşi zi

5 mai 2016   Royals

E drept că Ducesa de Cambridge nu se putea îmbrăca oricum pentru vizita la The National Portrait Gallery, acolo unde au fost expuse şi cele două fotografii ale ei din ediţia specială Vogue 100: A Century of Style exhibition.

Ei bine, Kate Middleton, în vârstă de 34 de ani, a arăta mai stylish ca oricând în rochia ei roz prăfuit, model peplum, de la Alexander McQueen. Frumoasa ducesă a asortat la această ţinută mai puţin sobră decât cele cu care ne-a obişnuit o pereche de pantofi în aceeaşi culoare, cu botul puţin ascuţit, un model diferit faţă de ce purta ea până acum.

Colierul de la Monica Vinader Diamond Cluster Bib a fost bine ales, aducând o notă glam întregii ţinute.

Mai devreme, în aceeaşi zi, ducesa a ales o rochie gri deschis, semnată Roksanda, în valoare de 800 de lire sterline, pentru o recepţie la sediul Anna Freud Centre. O rochie pe care Kate o îmbracă, aşadar, pentru a treia oară, în apariţiile ei publice.

Şi aşa ajungem la prima ţinută a zilei de ieri, când Kate a fost invitată de onoare la deschiderea centrului de joacă pentru copii The Magic Garden, din Hampton, Londra. Tot pentru a treia oară a purtat şi această rochie-palton gri, semnată Michael Kors, veche de cinci ani.

De apreciat faptul că ducesa ştie să-şi aleagă nişte ţinute cu o linie cât de cât clasică, care nu riscă să se demodeze de la an la an, dovadă faptul că aceeaşi rochie arată şic şi-n 2011, dar şi-n 2016.

Foto: getty images

Mai multe