Ducii de Cambridge au vizitat o şcoală în Jamaica, ocazie cu care Kate Middleton a ţinut primul său discurs din acest turneu regal

24 martie 2022   Royals

Cum au fost primiţi Prinţul William şi Kate Middleton în Jamaica? Kate şi William se află în ziua a cincea a tuneului regal pe care îl efectuează cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

Ducii de Cambridge au vizitat o şcoală din Jamaica, unde au stat de vorbă cu copiii, iar Kate Middleton i-a cucerit pe cei mici, ca de fiecare dată, cu stilul său cald şi jovial. Nu demult, când a vizitat o grădiniţă daneză, a tăiat lemne. Ducesa vrea să înţeleagă cât mai multe despre localnici în vizitele sale.

Cuplul regal a mers la Shortwood Teacher's College din Kingston, unde s-au familiarizat cu obiceiurile locale, cu metodele de predare şi cu stilul de viaţă jamaican. Aici, pentru prima dată în acest turneu regal, Kate Middleton a ţinut un discurs. Ducesa a menţionat: ”Cred cu tărie că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai mari schimbări de mentalitate, ocazie cu care putem influenţa în bine generaţiile viitoare.”

În această vizită în exotica Jamaica, ducesa a avut grijă să îşi canalizeze toată atenţia pe misiunea sa principală, aceea de a promova şi încuraja educaţia şi rezultatele academice cât mai timpurii. ”Este minunat să aud ce idei aveţi aici şi cât entuziasm. Predaţi lecţii şi speranţe, sunteţi un far călăuzitor în viaţa acestor tineri”, i-a felicitat pe profesori mama strănepoţilor regali George, Charlotte şi Louis.

Dr. Claudette Barrett-March, directorul colegiului, a declarat People: ”Am fost fericiţi să vorbim despre ce facem aici, despre realizările noastre, profesorii noştri sunt foarte bine pregătiţi. Avem foşti elevi care predau la ora actuală în Marea Britanie.”

Superba ducesă a fost, şi de data aceasta, o apariţie spectaculoasă. S-a îmbrăcat cu un costum şic alb, format din pantaloni şi sacou, pantofi albi, cămaşă şi poşetă portocalii. Kate Middleton a apreciat enorm şcoala fondată în 1885: ”Evident, Shortwood este o instituţie specială, cu o istorie încărcată. Se ocupă de educaţia copiilor jamaicani de peste 100 de ani”, a subliniat ducesa.

Foto: Profimedia

Mai multe