Duelul duceselor. Cum a apărut Kate Middleton la primul ei eveniment cu Regina?

Actualizat:

Ieri, toţi admiratorii casei regale britanice au fost încântaţi să le vadă la primul lor eveniment comun pe Regina Elisabeta a II-a şi pe proaspăta soţie a Prinţului Harry. Sau Ducesa de Sussex, dacă e să-i spunem pe numele ei oficial.

Cele două au participat la o călătorie cu trenul regal spre Cheshire, iar noi am putut admira încă o dată eleganţa lui Meghan Markle.

Evenimentul ne aduce aminte de unul asemănător, care a vizat-o, în martie 2012, pe Kate Middleton, soţia lui William.

Kate şi Regina, la primul eveniment împreună

S-a întâmplat la un an de la nuntă

A fost vorba despre primul eveniment al Ducesei de Cambridge împreună cu suverana, iar acesta a însemnat o vizită în Leicester, la care a participat, atunci, şi Prinţul Philip.

Interesant este că prima ieşire a lui Kate alături de regina s-a întâmplat la distanţă de un an de la nunta acesteia cu Prinţul William, care a avut loc pe 29 aprilie 2011.

Meghan şi Regina, ieri

La fel ca Meghan ieri, şi Kate a părut destul de relaxată, atunci, în prezenţa reginei. Cât despre alegerea vestimentară a britanicei, aceasta a fost un compleu şic într-o nuanţă închisă de verde, la care a accesorizat o pălărie fascinator, neagră.

O ieşire relaxată

Coafura Ducesei de Cambridge este cea care face diferenţa între cele două apariţii: a lui Kate a fost mult mai bine... aşezată.

Mai multe pentru tine...