După modelul surorii lui Kate Middleton, și mama Prințesei s-a tuns bob. Cum a apărut Carole la Wimbledon

8 iulie 2025   Royals

Carole și Michael Middleton au ocupat un loc de onoare în loja regală, în ceea ce a fost prima lor apariție la Wimbledon 2025. Părinții Prințesei de Wales sunt mari fani ai tenisului.

Părinții Prințesei de Wales și-au făcut o apariție elegantă luni, participând la a opta zi a Turneului de la Wimbledon.

Carole și Michael Middleton au fost așezați în loja regală alături de Roger Federer, Ducesa de Gloucester și Regele Frederik al Danemarcei.

De remarcat că mama Middleton și-a schimbat recent look-ul, întocmai ca fiica sa cea mică, Pippa.

Ieri vă povesteam ce impresie frumoasă a făcut Pippa cu noul look, o tunsoare foarte fresh, bob. Articolul este AICI.

Iată că această frizură pe val a cucerit-o și pe mama Prințesei de Wales. Căci s-a tuns și îi stă, de asemenea, foarte frumos.

Socrii viitorului rege al Marii Britanii și-au făcut apariția discret. Au o complicitate vădită și o prietenie solidă, după zeci de ani de mariaj.

Carole Middleton a îmbrăcat o ținută lejeră și deschisă la culoare, perfectă pentru căldura de afară. Este o rochie lungă, tip cămașă, cu dungi verticale și mâneci lungi. Carole a încălțat niște sandale foarte comode, decupate și fără toc și a avut o geantă albă.

Tatăl Prințesei Kate a optat, de asemenea, pentru un costum alb, cămașă bleu, cravată și pantofi maro din piele întoarsă.

Este o apariție publică rară pentru acest cuplu discret, care, în mare parte, evită să apară în public.

Familia Middleton locuiește la Conacul Bucklebury, în zona rurală Berkshire, aproape de copiii lor cei mai mici, Pippa Matthews și James Middleton, și de familiile lor. Sunt niște bunici foarte ocrotitori.

Carole și Michael au fost alături de Prințesa de Wales anul trecut, susținând în liniște familia, în timp ce Kate a fost supusă unui tratament pentru cancer.

Acești bunici adorabili a apărut în filmările de familie în care soții Wales jucau cărți la casa lor din Norfolk, Anmer Hall, în timp ce prințesa anunța sfârșitul chimioterapiei.

Kate trebuia să apară alături de mama sa, Carole Middleton, și cumnata sa, Alizee Thevenet, la Royal Ascot luna trecută.

Cu toate acestea, viitoarea regină s-a retras în ultimul moment de la evenimentul emblematic britanic, întrucât continuă să-și caute echilibrul după tratament.

Kate este așteptată la Wimbledon și se anunță o apariție de zile mari.

Foto: Profimedia

Mai multe