Durerea care a frânt o regină. Moartea micului Prinț Mircea al României a făcut-o pe Maria să declare: "Nu mai sunt întreagă"
Legendara Regină Maria a României a avut șase copii, însă pe cel mai mic dintre ei l-a pierdut într-un mod tragic, după doar trei ani de viață.
Un copil pe care regina l-a iubit atât de mult și a cărui moarte prematură a afectat-o foarte tare: în jurnalele sale, Regina Maria descrie această pierdere ca fiind una dintre cele mai dureroase experiențe din viața ei.
Prințul Mircea s-a născut pe 13 ianuarie 1913, la București, fiind cel de-al șaselea copil al Regelui Ferdinand și al soției sale, Maria.
Micul principe era îndrăgit de toată lumea, dar, dintre cei cinci frați mai mari ai lui, avea o legătură puternică cu Principesa Ileana, de care era cel mai apropiat de vârstă. Chiar Regina scria încântată de această conexiune a celor doi frați: „Când Mircea a venit pe lume, Ileana a devenit imediat ca o mămică. Mircea era câteodată un băiețel neastâmpărat. O iubea, însă, pe Ileana și păpușile sale”.
Mezinul proaspeților regi s-a îmbolnăvit la doar o lună după ce România intră în Primul Război Mondial de partea Aliaților, mai exact în septembrie 2016.
A murit două luni mai târziu, la Buftea, pe 2 noiembrie 1916, suferind de febră tifoidă, una dintre cele mai răspândite boli din Europa, de la mijlocul secolului al XIX-lea și până la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial.
Micul prinț a decedat chiar în timp ce în apropierea Bucureștiului se dădeau lupte grele, iar trupele inamice se apropiau de oraș. "Aseară, la orele 8 și 15, Principele Mircea s-a stins din viață. Întreaga familie regală a stat la căpătâiul micului suferind până în cele din urmă momente", anunța ziarul Adevărul cumplitul deces.
Familia regală a fost nevoită să îl îngroape în grabă, întrucât era pe punctul de a se refugia la Iași, oraș încă neocupat de Puterile Centrale, iar asta a făcut ca durerea pierderii băiețelului să fie și mai sfâșietoare.
Durerea unei mame
„Copilul meu drag a plecat… și odată cu el s-a dus o parte din sufletul meu. Nu mai sunt întreagă”, scria Regina Maria în însemnările ei din 1916, unele dintre cele mai emoționante pagini ale memorialisticii românești. Regina nota că pierderea lui Mircea i-a „sfâșiat inima” și că nimic nu mai putea fi la fel. Într-un pasaj, aceasta scrie că o parte din ea a murit odată cu mezinul ei: „Am încercat să fiu tare pentru ceilalți, dar înlăuntrul meu totul plânge. Nicio coroană nu poate alina durerea unei mame”.
În contextul dramatic al Primul Război Mondial, durerea personală se împletește cu tragedia națională. Regina Maria scrie despre cum trebuia să-și ascundă suferința pentru a rămâne puternică în fața românilor. Doar în paginile jurnalului ei își permite să fie vulnerabilă: vorbește despre lacrimi, despre dorul constant și despre dorința de a-și ține din nou copilul în brațe.
Prințul Mircea a fost înmormântat inițial la Mănăstirea Cotroceni, ulterior rămășițele sale fiind mutate la Castelul Bran, un loc foarte apropiat de sufletul mamei sale, Regina Maria.
Dispariția micului prinț român a provocat durere în inimile tuturor membrilor familiei regale, iar fratele lui mai mare, Regele Carol al II-lea, și prima sa soție, Zizi Lambrino, și-au numit copilul născut în 1920 în memoria prințului care murise cu doar patru ani înainte.
Foto: Profimedia, Historia