"E dreptul lor, primit la naștere!" Prințul Archie și Prințesa Lilibet de Sussex, recunoscuți oficial
Prințul Harry și Meghan Markle au declarat astăzi că este „dreptul din naștere” al lui Archie și al lui Lilibet să fie numiți prinț și prințesă, într-o nouă declarație în care apără decizia folosirii titlurilor.
Ducele și Ducesa de Sussex au declarat într-un comunicat de presă că problema a fost „hotărâtă de ceva timp” cu Regele Charles – în ciuda faptului că a fost dezvăluită de cuplu doar ieri.
Conform acestora, regele i-a spus Prințului Harry că li se va permite celor doi copii ai lui să fie numiți prinț și prințesă, iar acest lucru s-a stabilit într-o „conversație privată” după înmormântarea Reginei Elisabeta, de anul trecut.
Dar fiica lui Harry și a lui Meghan, Lilibet, în vârstă de un an și nouă luni, a fost menționată cu titlul regal de prințesă de-abia ieri, când acesta a fost folosit oficial pentru prima dată, cu ocazia anunțului că fetița a fost botezată în California, fără ca Charles, Camilla, William și Kate să fie prezenți.
Un purtător de cuvânt al lui Harry și al lui Meghan a declarat astăzi că „titlurile copiilor sunt un drept din naștere ce poate fi folosit atunci când bunicul lor devine monarh. Această chestiune a fost soluționată de ceva timp în conformitate cu Palatul Buckingham".
Surse apropiate Ducilor de Sussex au sugerat că Harry și Meghan au fost frustrați că Palatul Buckingham nu a recunoscut imediat titlurile lui Archie și Lilibet, după moartea Reginei Elisabeta, în urmă cu șase luni.
Cu toate acestea, surse apropiate palatului susțin că Regele Charles nu s-a opus niciodată folosirii titlurilor de prinț și de prințesă - în ciuda neplăcerilor pe care Harry și Meghan le-au provocat familiei - deși ultimii doi au fost „obsedați” de ideea că suveranul ar putea împiedica folosirea titlurilor. Sursele regale mai spun că Regele Charles nu și-ar putea pedepsi niciodată nepoții în felul acesta, în ciuda faptului că părinții acestora îl împiedică să aibă o relație normală cu cei doi copii.
Mai mult, tot astăzi, Archie și Lilibet au fost recunoscuți oficial ca prinț și prințesă de către Casa Regală. Titlurile copiilor Prințului Harry și ai lui Meghan Markle au fost actualizate pe linia succesorală de pe site-ul Familiei Regale, unde rămân pe pozițiile 6 și 7, însă sunt numiți Prințul Archie și Prințesa Lilibet de Sussex.
Foto: Profimedia, Getty Images