E Regina Rania a Iordaniei obsedată de Kate Middleton? „Ea îi ajută pe cei din jurul ei pentru că...”

16 martie 2023   Royals

De câteva ori, când a apărut în public, Regina Rania a Iordaniei s-a inspirat de la Kate Middleton!

Regina Rania a Iordaniei, care s-a căsătorit cu regele Abdullah în 1993, a vorbit cu drag despre Kate Middleton după ce în septembrie anul trecut a participat la funeraliile regretatei Regine Elisabeta.

Cele două doamne au multe în comun: și Kate va deveni regină când Prințul William, soțul ei, va urca pe tron, iar ambele sunt mame dedicate, preocupate mai ales de bunăstarea copiilor. Regina Rania a Iordaniei, în vârstă de 52 de ani, a fost întrebată despre prințesă în timpul unui interviu pentru CNN, iată ce a spus aceasta.

„Prințesa Kate Middleton, când vorbește despre munca ei, fața ei se luminează! Are un simț al datoriei deosebit, dar ea îi ajută pe cei din jurul ei mai ales pentru că îi pasă. Când vorbește despre munca ei, ea zice: Sunt norocoasă să fac asta! Am privilegiul să fac asta!

Ea face totul cu suflet și, din nou, e foarte sinceră și face totul cu dragoste!”, a explicat Regina Rania a Iordaniei, care nu are nicio obsesie pentru Kate, dimpotrivă, o admiră. 

Familia regală a Iordaniei, foarte apropiată de cea din Marea Britanie

Regina Rania a Iordaniei a petrecut multe momente în compania Reginei Elisabeta și a reflectat asupra celor „cele mai minunate” amintiri pe care le are despre ea. Totul s-a petrecut în prejma funeraliilor monarhului, în septembrie 2022. Rania a povestit într-un interviu cum suverana avea capacitatea de a „te face să simți că ești cea mai importantă persoană din cameră”. Regina Rania a mai spus că regina Elisabeta a fost „elegantă” nu doar prin aspectul ei, ci și prin „modul în care și-a trăit viața” și „s-a comportat”.

Regina Rania a Iordaniei, născută în Kuweit din părinți palestinieni, s-a căsătorit cu regele iordanian Abdullah al II-lea în 1993. Iordania și Regatul Unit au legături strânse și împărtășesc o relație caldă, regele Charles fiind prieten cu generațiile succesive de conducători iordanieni. În noiembrie 2022, Charles și Camilla au vizitat Iordania și au petrecut timp cu regele Abdullah al II-lea și cu regina Rania.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe