E simpatic, model şi cu sânge albastru. Ce prinţ defilează pe podiumurile celebre?

28 februarie 2018   Royals

E un nou prinţ la orizont, şi judecând după toate aprecierile din mediul virtual, lumea deja l-a observat!

Familia regală daneză, la ziua de naştere a Prinţului Nikolai (centru)

Potrivit agenţiei daneze de modele Scoop, Prinţul Nikolai al Danemarcei, fiul Prinţului Joachim şi-al Alexandrei, Contesă de Frerisborg, a semnat recent un contract de modelling. Agenţia respectivă a dat publicităţii şi primele fotografii cu prinţul în calitate de model arătându-ni-l stylish şi pozând ca atare.

Prinţul Nikolai a defilat pentru Burberry

Nikolai a defilat deja pentru Burberry, în cadrul Săptămânei Modei de la Londra şi a demonstrat tuturor că are alură şi tot ce-i trebuie pentru a fi un model de succes. Contactată respectiva agenţie de modele, Scoop a confirmat că Prinţul Nikolai este cel mai recent model cu care a semnat: ”Putem confirma că noi am fost cei care i-am oferit contractul Burberry din cadrul Săptămânei Modei de la Londra”. Iată-l în poziţia de model!

Mai multe