Ea este adevărată rebelă de la Palatul Buckingham. Puțini știu cum arată, deși e verișoara lui William și-a lui Harry
Nu este un chip familiar celor care urmăresc evenimentele regale din UK. Mulți nici n-o cunosc, deși au mai văzut-o în rândurile familiei extinse, fără să facă o legătură clară între ea și cele mai populare figuri de la Palat.
Și totuși, Lady Amelia Windsor, această tânără firavă în vârstă de 30 de ani, o verișoară de gradul trei a Prinților William și Harry, ar putea fi un mare câștig pentru Palatul din ce în ce mai sărăcit de membri din generația tânără, dac-ar vrea să preia responsabilități regale. Numai că Amelia fix asta nu dorește să facă și, între noi fie vorba, duce o viață mult mai strălucitoare decât dacă ar fi trăit după regulile Casei Regale. Doar că nimeni nu știe asta.
Cei care o cunoșteau cât de puțin au admirat-o cel mai recent la un eveniment trist: înmormântarea catolică a regretatei sale bunici, Katharine, Ducesă de Kent (verișoară prin alianță a Reginei Elisabeta), care a decedat la vârsta de 92 de ani. Lady Amelia, fiica lui George Windsor, Conte de St. Andrews, și a Sylvanei Tomaselli, a fost o prezență calmă și delicată la funeraliile regale, acolo unde a stat cumva într-un plan secundar, alături de sora ei mai mare, Marina Windsor, nedorind să atragă atenția asupra ei.
Manechinul profesionist din cadrul familiei regale
Născută Amelia Sophia Theodora Mary Margaret Windsor, tânăra ocupă un loc modest în linia de succesiune la tronul britanic: 44. Dar această verișoară îndepărtată a viitorului rege nu are ambiții monarhice, dimpotrivă, blondina se bucură de viața ei aproape în anonimat și de cariera sa în modelling. Într-adevăr, Amelia este manechinul profesionist din cadrul familiei regale, deși dimensiunile ei nu sunt deloc cele tipice unei astfel de meserii: are aproximativ 1,66 m înălțime, ceea ce este considerat sub media tipică pentru modelele de podium, unde standardul este de obicei de 1,75 m sau mai mult. Să fi contat, totuși, atât de mult originea ei regală, încât case de modă precum Dolce & Gabbana au închis ochii?
Deși Amelia arată cât se poate de dezinvoltă pe podium, această mărturisește că nu a plănuit neapărat să urmeze o carieră în modeling. „Nu a fost niciodată ceva în care m-am gândit că voi intra”, a declarat ea în 2018. „Nu mă iau prea în serios și pur și simplu mă distrez. Este o oportunitate excelentă de a întâlni fotografi și stiliști incredibili și epici și de a purta haine frumoase pe care nu le-ai mai purta altfel. Te simți super norocoasă.”
Mai mult, chiar așa minionă și cu niște trăsături fizice mai degrabă interesante decât frumoase după standardele esteticienilor, Lady Amelia a fost declarată, în 2016, nici mai mult nici mai puțin decât cea mai frumoasă membră a familiei regale. Peste Kate, să ne-nțelegem... „Este important să faci un pas înapoi, să realizezi ce contează cu adevărat și să nu fii prea autocritic față de aspectul tău fizic, pentru că nu asta contează la urma urmei. Fiecare est frumos în felul său unic”, consideră verișoara lui William.
Amelia (Mel pentru prietenii ei) a atras atenția pentru prima dată în 2016, când a apărut pe coperta revistei Tatler și și-a câștigat titulatura de „cea mai frumoasă femeie regală”. Mai târziu, a făcut furori pozând pentru o altă copertă a revistei Tatler, alături de un model topless. Deși nu locuiește într-un castel, ca cei mai cunoscuți membri ai familiei sale, Lady Amelia a ales o variantă aproape la fel de exclusivistă - un apartament superb în cartierul elitist Notting Hill, din Londra, pe care l-a împărțit anterior cu sora ei mai mare, Marina.
O chestiune foarte sensibilă în familie tinerei regale a fost și continuă să fie cea a religiei. Interesant este că tatăl Ameliei, Contele de St. Andrews, și-a pierdut inițial drepturile de succesiune la tronul britanic ca urmare a căsătoriei cu o femeie catolică, Sylvana Tomaselli, o canadiancă ce se trage dintr-o nobilă familie italiană din Piacenza.
Deși bunica ei, Ducesa de Kent, se convertise la rândul ei la catolicism în 1994, acest lucru nu l-a scos pe bunicul ei, Prințul Edward, de pe linia de succesiune, deoarece ducesa era anglicană la momentul nunții lor din 1961. În 2013, însă, a fost adoptată Legea Succesiunii la Coroană, reconferindu-i tatălui lui Lady Amelia drepturile de succesiune, dar nu și celor doi frați mai mari ai Ameliei, Edward și Marina, care au fost botezați în credința catolică.
De la cariera ei de model atipic la aspirațiile sale de designer și la pasiunea pentru sustenabilitate, Lady Amelia pare să aibă o multitudine de ambiții. Până își va găsi cu adevărat calea și, singură fiind, și sufletul pereche, nepoata Ducelui de Kent se bucură de viața la care a aspirat chiar și Meghan Markle, atunci când a devenit soția lui Harry: lux, strălucire și călătorii exotice, fără să dai cuiva socoteală. Numai că, spre deosebire de Ducesa de Sussex, această tânără născută din părinți nobili nu are o obsesie pentru titluri și a făcut o alegere fermă între mondenitate și Palat.
Foto: Getty Images, Profimedia