Ea este fiica vitregă a Prinţului Charles, o rudă pe care William şi Harry n-o puteau suferi în tinereţe
Pare bucăţică ruptă din celebra sa mamă.
Este vorba despre a doua născută a Ducesei Camilla, actuala soţie a Prinţului Charles, numita Laura Lopes, în vârstă de 42 de ani. Născută din primul mariaj al Camillei, cu căpitanul Andrew Parker-Bowles, Laura este o prezenţă obişnuită la evenimentele publice care implică familia regală.
Dar n-a fost mereu aşa. Conform expertei regale Katie Nicholl, Harry şi William nu i-au putut suferi, la început, pe fraţii lor vitregi, Laura şi Tom Parker (foto jos, alături de tatăl Andrew Parker Bowles). Iar William şi Laura, în special, au avut multe de împărţit.
“William şi Laura se certau îngrozitor legat de cine este vinovat pentru destrămarea mariajelor părinţilor lor. William o învinovăţea pe Camilla pentru toată durerea cauzată mamei sale, Diana, iar Laura era foarte furioasă din cauza asta. Aceasta nu se lăsa mai prejos şi îi replica lui William: Tatăl tău mi-a distrus viaţa!".
Între timp, relaţia celor doi s-a normalizat, iar unul dintre cei trei copii ai Laurei, fiica Eliza, a fost chiar domnişoară de onoare la nunta lui William cu Kate Middleton. Laura este căsătorită din 2006 cu un fost model Calvin Klein, pe numele lui Harry Lopes.
Cel mai interesant este că, atunci când tatăl ei vitreg, Charles, va deveni rege, Laura şi fratele ei, Tom, ar putea primi, la rândul lor, titluri regale. Până la urmă, se pare că asocierea cu Charles nu este chiar fără beneficii...