Ei sunt cei mai fit prinţi europeni

13 octombrie 2016   Royals

Sunt cei mai populari tineri reprezentanţi ai caselor regale europene şi, de ce să nu recunoaştem, şi unii dintre cei mai chipeşi.

Este vorba despre aceleaşi nume, prezente mai mereu pe locurile fruntaşe ale topurilor celor mai sexy prinţi din lume, dar noi vă propunem să-i analizăm altfel. Să-i cunoaştem pe cei mai fit prinţi, pe cei a căror ţinută a fost întotdeauna ireproşabilă, datorită hainelor bine alese şi a trupurilor lor atletice.

Cine-i, aşadar, cel mai bine făcut şi cel prezentabil tânăr prinţ european? Ei sunt candidaţii:

Prinţul Harry, singurul burlac din top

Prinţul Harry, votat recent ca fiind cel mai sexy din lume, este, trebuie să recunoaştem, şi unul dintre cei mai fit reprezentanţi ai caselor regale, poate şi pentru că este genul sportiv. Şi-l ajută şi statura impecabilă.

Carl Phillip, alături de soţia Sofia şi fiul Alexander

Prinţul Carl Philip al Suediei are un chip numai bun de folosit în reclame la aparate de ras sau ceva de genul, însă nu are chiar şi conformaţia unui manechin. Farmecul lui exotic pentru un nordic îi dă, însă, o eleganţă aparte.

Andrea Casiraghi şi soţia lui, Tatiana Santo Domingo

Andrea Casiraghi. Farmecul francezo-italian al acestui prinţ monegasc îl ajută să aibă un aer elegant, dar şi cool şi boem, de câte ori apare în public. Chiar dacă costumele lui nu pică mereu aşa cum trebuie pe corpul lui suplu, reuşeşte cumva să-ţi transmită rafinament.

Prinţul William şi Kate Middleton

Prinţul William. Nu mai este de ceva timp cel mai chipeş din regat, dar trupul lui ca tras prin inel compensează pentru pierderea părului şi a… farmecului. Ne place că, la fel ca soţia lui, William se menţine într-o formă deosebită şi ştie să aleagă şi costumele care să evidenţieze asta.

Foto: Getty Images

Mai multe