Elisabeta a II-a, desemnată cea mai bună regină din toate timpurile

8 septembrie 2015   Royals

Regina Elisabeta a II-a, care va deveni, mâine, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a fost desemnată cea mai bună regină din toate timpurile, într-un sondaj realizat de compania de cercetări de piaţă YouGov.

Conform acestui top, Elisabeta a II-a s-a clasat pe primul loc, după ce a obţinut 27% din voturile exprimate de totalul persoanelor care au participat la acest sondaj. Pe locul doi s-a clasat Regina Elisabeta I, cu 13%, iar regina Victoria pe locul trei, cu 12% din totalul voturilor.

Potrivit acestui sondaj, suverana britanică este aproape exact la fel de populară ca în ziua în care a preluat tronul de la tatăl ei, Regele George al VI-lea, în 1952.

Cu toate acestea, un sondaj realizat cu această ocazie specială (devine monarhul cu cea mai îndelungată domnie) a arătat faptul că 50% dintre britanici sunt de părere că regina ar trebui să renunţe la tron, dacă va deveni prea bolnavă pentru a se achita de îndatoririle sale regeşti.

Elisabeta a II-a va împlini vârsta de 90 de ani pe 21 aprilie 2016, însă suverana n-a lăsat niciodată să se înţeleagă că ar intenţiona să abdice.

Succesorul reginei la tron este Prinţul Charles.

Sursa foto: Getty Images

Mai multe