Elisabeta a II-a, regină înainte de vreme. Filmul încoronării celei mai longevive suverane...

10 februarie 2022   Royals

Pe 6 februarie, Elisabeta a II-a a Angliei a mai doborât un record: este primul monarh britanic care celebrează Jubileul de Platină, cu 70 de ani de domnie.

O viaţă de om în slujba coroanei! Te invităm să descoperi în aceste pagini evenimentele care-au prilejuit accederea ei la tron, mai devreme decât se-aştepta cineva...

Era ziua de 6 februarie 1952, iar o Elisabeta de doar 25 de ani se bucura de soarele african, alături de chipeşul ei soţ, Prinţul Philip, în turneul lor regal din Kenya. În acelaşi timp, pe domeniul regal de la Sandringham, tatăl prinţesei, Regele George al VI-lea, deceda la doar 57 de ani, după o aprigă luptă cu cancerul.

Fiica cea mare a regelui şi soţul ei au fost ultimii membri ai familiei care au aflat teribila veste, mai târziu decât toţi englezii de rând, din cauza diferenţei de fus orar dintre cele două ţări.

Cel însărcinat să-i dea crunta veste prinţesei a fost chiar Philip, care şi-a convins soţia să meargă la o plimbare în grădina reşedinţei lor din Kenya, acolo unde i-a spus despre moartea tatălui ei şi că ea este, din acel moment, regină.

Vă propunem să descoperiţi, în fotografiile din galeria care însoţeşte articolul, filmul acestui eveniment istoric pentru Regatul Britanic şi o lume întreagă.

Ei patru. Pentru Regele George al VI-lea, Elisabeta, Margaret şi Regina-mamă Elisabeta formau nucleul lui emoţional.

Înainte de vestea-şoc: pe 3 februarie 1952, Elisabeta şi Philip erau invitaţii de onoare ai unui garden-party din Nairobi (Kenya).

Ultima zi ca prinţesă. Pe 5 februarie, cuplul regal era fotografiat în grădina cabanei primite cadou de la poporul kenyan. A doua zi, Elisabeta şi Philip aveau să afle de moartea regelui.

S-a întors regină. Elisabeta, este fotografiată în haine de doliu la sosirea pe aeroportul din Londra, la 7 februarie 1952.

Prinţul Philip, decedat anul trecut, la vârsta de 99 de ani, a fost frustrat, iniţial, de rolul lui secundar, atunci când soţia lui a devenit noua regină a Angliei. Grandioasă.

Pe 2 iunie 1953, ceremonia de încoronare a tinerei regine Elisabeta a II-a a fost televizată, pentru prima dată în istorie.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe