Emoţionant! Ai cui au fost pantofii purtaţi de Prinţesa Charlotte în turneul regal din Polonia?

19 iulie 2017   Royals

Nu e prima oară când Ducii de Cambridge aleg să respecte tradiţia, şi totodată să onoreze amintirea cuiva drag, îmbrăcându-şi copiii în obiecte vestimentare care au aparţinut altor membri ai familiei regale. Ei bine, s-a întâmplat şi-n cazul turneului regal din Polonia, în care Kate, William şi cei doi copii ai lor au fost în ultimele două zile.

Ducesa şi fiica ei, la sosirea în Polonia

Prinţesa Charlotte a fost în centrul atenţiei la aterizarea pe aeroportul din Varşovia, de acum trei zile. Dacă fratele său a fost stingherit la întâlnirea cu oficialităţile poloneze, Charlotte a zâmbit şi a demonstrat că este o fetiţă pe cât se poate de drăgălaşă şi sociabilă. Un amănunt din ţinuta sa a atras, însă, atenţia!

Este vorba despre pantofiorii roşii, pe care Charlotte i-a purtat asortaţi la rochiţa roşie şi cu imprimeu floral. Ei bine, aflaţi că acei pantofi sunt unii cu o valoare sentimentală inestimabilă pentru familia regală, căci au fost purtaţi de unchiul favorit al lui Charlotte, Prinţul Harry, pe când avea doar câţiva ani.

Harry a fost fotografiat purtând aceşti pantofi în 1986, pe când avea doar doi ani, fix cât are şi Charlotte în prezent. Pantofiorii au fost făcuţi, pe atunci, la comandă, aşa că nu cunoaştem ce preţ ar fi avut sau cine anume i-a făcut.

Trebuie să precizăm că nu e prima oară când unul dintre copiii lui Kate poartă haine reciclate. Prinţul George a purtat anterior mai multe obiecte vestimentare ce i-au aparţinut Prinţului William, tatăl său.

Mai multe