Este superbă, bogată, are o țară întreagă la picioare, dar și un mare of. Ea e singura regină în exercițiu care nu are copii

Prezența ei senină alături de cel mai bogat rege din lume, Rama X al Thailandei, ascunde în spatele zâmbetului de invidiat o dramă feminină.

Regina Suthida, pe care avem ocazia s-o admirăm zilele acestea în vizita de stat alături de soțul ei, în Franța, este una dintre puținele regine contemporane care nu au copii. Sau chiar singura, dacă ne referim strict la monarhiile în exercițiu.

Într-adevăr, dacă Regele Rama X al Thailandei, în vârstă de 73 de ani, a avut șapte copii, dintre care șase în viață, după decesul recent al fiicei lui celei mai mari, Prințesa Bajrakitiyabha Mahidol, actuala sa soție, a patra la număr, nu a devenit niciodată mamă.

Cei doi s-au căsătorit în 2019, cu doar câteva zile înainte de încoronarea regelui. La acel moment, Suthida avea deja 40 de ani, iar regele 66 de ani. Și pentru că vorbim de o monarhie aproape totalitară, care nu permite divulgarea de informații personale despre membrii familiei regale, nu există informații publice despre eventuale probleme medicale ale celor doi soți, decizii personale sau alte motive legate de lipsa copiilor împreună.

O mamă vitregă și-un moștenitor scump la vedere

Chiar și așa, în presa internațională și pe internet circulă diverse teorii, una dintre ele fiind cea care sugerează că lipsa unui copil cu Suthida ar avea legătură cu succesiunea la tron și cu poziția Prințului moștenitor Dipangkorn Rasmijoti, fiul regelui din cea de-a treia căsnicie a acestuia. 

În spațiul public circulă de peste un deceniu speculații potrivit cărora Dipangkorn Rasmijoti, în vârstă de 21 de ani, ar avea o tulburare din spectrul autist și/sau întârzieri de dezvoltare, ca urmare a aparițiilor lui publice extrem de rare.

Interesant este că doar doi dintre cei șase copii rămași în viață ai suveranului au titluri regale – prințul moștenitor și Prințesa Sirivannavari – în timp ce restul locuiesc în străinătate după exilul lor din Thailanda alături de mama lor, a doua soție a regelui. 

Cum spuneam, discuțiile despre familia regală reprezintă o problemă extrem de sensibilă în Thailanda, unde o lege strictă de lezmajestate interzice criticile la adresa monarhiei, cu o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Moartea recentă a prințesei thailandeze Bajrakitiyabha Mahidol, la doar 47 de ani, considerată cândva o potențială moștenitoare a tronului, a ridicat problema succesiunii regale într-o țară în care monarhia deține o putere enormă, de necontestat. 

Deși o lege mai veche a Palatului, care datează din 1924, interzicea prințeselor să fie incluse în linia de succesiune, modificarea Constituției, în 1974, a permis numirea unei prințese la conducere, în cazul în care tronul devine vacant, fără un moștenitor desemnat oficial.

Foto: Getty Images, Profimedia, Facebook

Mai multe pentru tine...