Evenimentul special la care George, Charlotte și Louis ar putea participa alături de Regele Charles

28 mai 2024   Royals

Prințesa Kate nu este așteptată să participe anul acesta la Trooping the Colour, însă copiii ei, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis ar putea apărea alături de bunicul lor, Regele Charles.

Evenimentul Trooping the Colour va avea loc sâmbătă, 15 iunie, iar Prințul George, în vârstă de 10 ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani, și Prințul Louis, în vârstă de 6 ani, ar putea avea o apariție specială.

Marlene Koenig, autoare a revistei Royal Musings, a declarat pentru Daily Express US că Regele Charles va sosi cel mai probabil cu trăsura împreună cu Regina Camilla, ceea ce ar fi modalitatea perfectă pentru nepoții monarhului să se alăture festivităților.

Koenig a declarat: „Am acest sentiment minunat că, poate, în trăsură vor fi regele și regina și cei trei nepoți. În mod normal, ar fost Kate Middleton și Camilla alături cei trei copii, dar e puțin probabil ca Prințesa de Wales să ia parte la evenimentul Trooping. Poate copiii vor fi cu bunicii lor, ceea ce ar fi foarte drăguț, foarte drăguț. Cred că, dacă micuții nu își fac apariția, oamenii ar fi foarte dezamăgiți”.

Regele Charles ar fi vrut să călărească la Trooping the Colour, cunoscută și sub numele de Parada de ziua de naștere a regelui, lucru pe care l-a făcut și anul trecut, dar este nerecomandat din cauza temperaturilor ridicate din timpul lunilor de vară.

Autoarea a vorbit și despre această schimbare: „Totul se desfășoară de la o zi la alta, practic, ceea ce este perfect logic, având în vedere că monarhul se recuperează după cancer”. Ea mai crede că medicii regali vor spune „nu” solicitării regelui și nu se așteaptă să îl vadă pe Charles călare anul acesta.

Rămâne de văzut dacă Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis vor lua parte la eveniment. Mulți fani regali își doresc neapărat să o revadă și pe Kate Middleton, ea s-a retras pentru o perioadă din viața publică, urmează un tratament după ce a fost diagnosticată cu cancer. 

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe