Exclusiv! Alina-Maria de Roumanie, interviu special despre familia regală, copii și cum l-a cunoscut pe Principele Nicolae

Am invitat-o pe soția Prințului Nicolae la o discuție sinceră despre ce înseamnă universul unei familii regale în România, dincolo de cutume, reguli și percepții eronate.

Alina-Maria de Roumanie este o prințesă cât se poate de ancorată în realitate, umană și tangibilă, iar o discuție cu ea se poartă firesc și, după cum vei vedea, nu atinge doar teme rigide, pe gustul protocolului regal.

„Sunt soție și mamă, în modul cel mai simplu cu putință”, ne spune ea, cu exemple cât se poate de evidente despre cum decurge o zi din existența urmașilor Regelui Mihai. Nu-i nimic diferit față de viața unei familii tipice, iar asta ne face să-i admirăm și mai mult pe Alina-Maria și pe Nicolae, tânărul cuplu regal cu vibe de Kate și William ai României. „Văd rolul meu ca pe un pod între lumea în care am intrat prin căsătorie și lumea oamenilor obișnuiți, din care vin”, explică Alina-Maria în acest interviu în care se definește ca femeie, dar și ca prințesă cu un scop și un mesaj.

În martie, ați publicat un mesaj adresat femeilor, prin care le anunțați că pregătiți un eveniment dedicat eleganței, grației și rafinamentului. Despre ce este vorba mai exact?

Alina-Maria de Roumanie

Ideea acestui proiect s-a conturat în urma discuțiilor cu prietenele mele despre nevoile noastre ca femei, despre frumusețe, naturalețe, stil și eleganță, așa cum le înțeleg și le trăiesc eu. Îmi doresc ca, prin acest tip de eveniment, să inspirăm femeile să-și valorifice frumusețea, puterea și toate calitățile cu care sunt înzestrate. Pregătim o întâlnire dedicată femeilor care caută să-și rafineze nu doar ținuta, ci și felul de a se prezenta în lume, o seară despre eleganță în sensul ei cel mai profund, care înseamnă respect de sine, respect față de ceilalți și o anumită liniște interioară care se reflectă în exterior. Nu pot dezvălui încă toate detaliile, dar vă promit că va fi o întâlnire pe care femeile invitate o vor păstra cu drag.

Recent, Mișcarea Pentru Regat Și Coroană a publicat o scrisoare adresată Custodelui Coroanei Române Margareta, cerând reconcilierea cu Principele Nicolae. Cum ați primit acest sprijin? 

Sunt recunoscătoare pentru gestul lor și l-am primit cu emoție și cu multă recunoștință. Este extraordinar să vezi că oameni pe care nu îi cunoști personal se unesc pentru a susține o cauză frumoasă: refacerea unei familii. Sper din suflet ca lucrurile să ajungă pe făgașul normal. Să nu uităm că, până la urmă, totul este despre familie și despre puterea pe care o avem atunci când suntem uniți.

Mai este dureros acest subiect în familia dvs.?

Orice situație care privește familia rămâne, firește, o chestiune a inimii. Dar timpul și credința își fac lucrarea. Am învățat, împreună cu Nicolae, să nu lăsăm aceste lucruri să definească cine suntem sau ce construim. Sunt soție, sunt mamă, avem doi copii frumoși și proiecte care ne împlinesc. Asta este priveliștea pe care am ales să o vedem în fiecare dimineață. Restul îl lăsăm în mâinile lui Dumnezeu și ale timpului.

Copiii dvs. bănuiesc că-și cunosc destinul și originea. Știu, probabil, că străbunicul lor, Mihai I, a fost ultimul rege al românilor.

Maria-Alexandra și Mihai cresc, într-adevăr, și încep să pună întrebări pe care noi le așteptăm cu multă curiozitate. Le povestim despre străbunicul lor, Regele Mihai, nu ca despre un personaj din manual, ci ca despre un om: bunicul tatălui lor, un om blând și puternic, care a iubit România mai presus de orice și care a plătit pentru această iubire cu 45 de ani de exil. Le arătăm fotografii, le spunem întâmplări. Vor înțelege pas cu pas. Istoria este o poveste și de pe acum începem să le spunem povestea familiei lor. Pentru noi, ca părinți, este esențial ca ei să-și cunoască istoria. Îi pregătim să fie empatici cu nevoile oamenilor din jur, să ajute necondiționat oricând au ocazia și să înțeleagă că au o responsabilitate față de oameni și de țară.

"Locuiam împreună cu Nicolae în Marea Britanie"

Ce v-a surprins cel mai mult în construirea unei familii în spațiul public?

Căsătoria cu Nicolae al României a însemnat, încă de la bun început, o analiză atentă a situației, a familiei în care urma să intru, a poziției și a responsabilității care venea odată cu acest pas. M-am bucurat de faptul că locuiam împreună cu Nicolae în Marea Britanie, unde amândoi lucram și duceam o viață liniștită, departe de reflectoare, un început de relație ideal pentru a ne consolida ca pereche și pentru a ne descoperi cu adevărat. A urmat nunta, un eveniment în care soțul meu m-a făcut să mă simt cu adevărat ca o prințesă și în care m-am simțit foarte răsfățată. A fost un moment care a adus multă bucurie oamenilor și care, pentru noi, va rămâne mereu ca desprins din povești. Știam că există persoane care ne admiră și ne privesc ca pe niște modele, iar acest lucru a venit cu o responsabilitate firească: aceea de a rămâne demni și de a lăsa în urmă ceva de care și copiii noștri să fie mândri. Dificultatea de a păstra echilibrul între viața publică și cea privată, de a nu lăsa pe nimeni să pătrundă dincolo de limitele intime ale familiei noastre, pot spune că rămâne una dintre cele mai mari provocări. 

Cum reușiți să păstrați un sentiment de normalitate în viața de zi cu zi?

Prin simplul fapt că rămânem autentici, așa cum am fost crescuți, prin faptul că fiecare își cultivă propriile pasiuni și, mai ales, prin alegerea de a pune familia pe primul loc. Și noi ne începem ziua acasă, alături de copii, pregătindu-i pentru grădiniță și așteptând cu bucurie momentul în care ne revedem cu toții pentru a petrece cât mai mult timp împreună. Viața simplă, petrecută în natură, în mediul rural, contactul cu oamenii din diferite comunități, precum și participarea la Sfintele Liturghii, duminică de duminică, reprezintă pentru noi reperele unei vieți normale.

Există rutine simple care vă ajută să rămâneți ancorați în realitate?

Da, mai multe. Gătitul este una dintre ele, mă liniștește profund. Când tai legumele pentru o supă, lumea exterioară dispare pentru o oră. Mersul la cumpărături, prețul motorinei și lucrurile de genul acesta sunt parte din viața de zi cu zi. Ne lovim constant de ele, așa că este firesc să vorbim des despre ele. Până la urmă, sunt genul de detalii concrete care ne țin ancorați în realitate și ne ajută să ne organizăm de la o zi la alta. Atunci când realitatea dură ne trezește, este momentul când ne gândim cum putem ajuta societatea și ce putem face ca traiul în România să fie mai bun. Apoi sunt plimbările lungi cu Nicolae, fără un scop, doar ca să fim împreună și să vorbim. Ne ajută cititul cu copiii înainte de culcare, ritualurile de duminică, mersul la slujbă. Și, surprinzător de important, treburile casnice obișnuite. Toate acestea îți amintesc că ești om, înainte de orice altceva.

Care credeți că sunt unele dintre cele mai inspiraționale lucruri care se întâmplă în România astăzi?

Mă inspiră tinerii antreprenori care aleg să rămână în țară sau să se întoarcă după ce au descoperit alte realități în străinătate. Sunt profund impresionată de micii producători pe care îi descoperim prin proiectul „Alese”, oameni care lucrează cu mâinile lor, care au păstrat rețete și meșteșuguri uitate de alții și care își fac munca cu o demnitate liniștită. Mă inspiră satele care prind din nou viață, conacele care sunt restaurate, dar și școlile mici de la țară, unde un învățător dedicat poate schimba destinul a zeci de copii. Cred că România autentică se construiește, de multe ori, departe de zgomotul marilor orașe, prin oameni discreți, pe care nu îi vede aproape nimeni. Pe aceștia îi admir cu adevărat.

Spuneți-ne mai multe despre acești oameni...

Mă bucură oamenii care nu așteaptă pe nimeni — nici statul, nici instituțiile, nici politica — și încep, pur și simplu, să facă ceva. Un cuplu care deschide o pensiune într-un sat, o tânără care îi învață pe copiii defavorizați în după-amiezile ei libere, un antreprenor care alege să producă în Maramureș, chiar dacă i-ar fi mai ieftin în China. Acești oameni sunt sarea pământului și sunt mult mai mulți decât ne imaginam. România lor nu se vede în titluri. Pe ei mizez atunci când mă gândesc la viitor. Aș dori să dau și un exemplu concret: comunitatea Oașa. Obștea de la Oașa s-a format cu multă trudă, în condiții dificile, la începuturi marcate de frig, izolare și multă muncă fizică, dar și de o rugăciune neîncetată. În timp, în jurul lor s-au dezvoltat numeroase proiecte: tabere duhovnicești, dar și tabere în care oameni de valoare vin și împărtășesc din experiența lor, contribuind la formarea tinerilor. De asemenea, au loc întâlniri dedicate familiilor și o lucrare constantă de sprijin și educație spirituală. Este o comunitate vie, care îmbină munca, credința și grija pentru oameni într-un mod autentic și profund. Pentru mine, oamenii pe care i-am cunoscut acolo, prieteniile care s-au legat și tot ceea ce reușesc să construiască reprezintă un model sănătos de lucrare pentru țară.

Cum definiți rolul dvs. în toate acestea?

Mă văd ca pe un om binecuvântat, care a primit o platformă și care simte responsabilitatea de a o folosi cu sens. Nu am ambiția de a schimba țara, ar fi pretențios și nerealist. Am ambiția mai modestă, dar mai concretă, de a sprijini ce există deja frumos: producători, artizani, profesori, oameni care fac lucrurile bine în liniștea lor. Văd rolul meu ca pe un pod între lumea în care am intrat prin căsătorie și lumea oamenilor obișnuiți, din care vin. Vreau să fie un pod pe care se poate trece în ambele sensuri.

Cum gestionați, împreună cu soțul dvs, momentele de presiune sau de vizibilitate?

Comunicam foarte mult și deschis. Nu pare mare lucru, dar asta facem: vorbim mult. Comunicarea este cheia oricărei relații. Înainte de o apariție publică ne pregătim împreună, apoi ne așezăm și analizăm ce a mers, ce nu. Ne spunem unul altuia când suntem obosiți, când o întrebare ne-a deranjat, când avem nevoie de o pauză. Nu purtăm lucrurile în tăcere. Nicolae are o calitate care m-a salvat de multe ori: știe să facă glume exact în momentele tensionate. Râsul nostru comun a dezamorsat mai multe situații decât orice strategie. Iar credința ne ajută profund. Înainte de orice moment mai greu, ne rugăm scurt împreună. Asta ne așază.

Ce vă menține conectați ca pereche, dincolo de rolurile publice?

Rolul public vine, oricum, după rolurile noastre de soț și soție și de părinți. Nu am uitat niciunul dintre noi cine suntem, de unde am venit și ce ne-a legat de la început. Încercăm să ne cultivăm pasiunile pentru călătorie și sport ori de câte ori putem și, mai ales, să ne oferim din când în când câteva zile în care să fim doar noi doi, într-un loc mai îndepărtat, momente în care existăm doar unul pentru celălalt. Mai este ceva esențial: respectul pentru proiectele individuale ale celuilalt. Eu am drumul meu, el are drumul lui, iar noi ne susținem reciproc fără să ne suprapunem. O căsnicie sănătoasă nu înseamnă să fii contopit cu celălalt, ci să mergi alături de el.

"De multe ori, există impresia că viața noastră ar fi diferită"

Ce înțeleg greșit, cel mai des, oamenii despre viața dvs.?

De multe ori, există impresia că viața noastră ar fi diferită, poate mai ușoară sau mai îndepărtată de realitatea de zi cu zi. Au existat și presupuneri că am fi susținuți financiar din fonduri publice. În realitate, drumul nostru a fost construit pas cu pas, prin muncă și perseverență, încă de la începutul relației mele cu Nicolae, fără sprijin de acest fel. Apartenența la tânăra generație a familiei regale este pentru noi mai ales o datorie, una care cere echilibru, discreție și respect față de valorile în care credem, ghidați de deviza care ne definește: Nihil Sine Deo.

Cine este Alina-Maria acasă, atunci când se închid ușile și rămâne doar familia?

Sunt soție și mamă, în modul cel mai simplu și mai obișnuit cu putință. Gătesc atunci când pot, sunt atentă la temele școlare, mă cert cu copiii când trebuie, râd cu ei, îi îmbrățișez seara. Cu Nicolae avem conversațiile noastre lungi, uneori serioase, uneori foarte amuzante. Acasă nu există protocol, există doar patru oameni care se iubesc și care încearcă să-și facă viața frumoasă. Exact ca în orice altă familie.

Dar pe Nicolae cum îl percepeți ca soț și tată, având în vedere că există mereu, acolo undeva, umbra originii sale speciale?

Nicolae este un om blând, atent și profund. Ca soț, este partenerul care ascultă mai mult decât vorbește, care observă lucrurile mici și le ține minte. Ca tată, are o răbdare pe care eu nu o am întotdeauna: știe să coboare la nivelul copiilor, să intre în lumea lor. Titlul și originea sa sunt o parte din cine este, dar nu sunt nici pe departe totul. Acasă este tată și soț înainte de orice altceva. Și ăsta este cel mai frumos lucru pe care i-l pot spune.

Cum definiți eleganța regală? Cum o recunoaște cineva în ținuta și atitudinea unei femei?

Eleganța nu stă în haină, ci în atitudine. O recunoști la o femeie după felul în care ascultă, după felul în care intră și iese dintr-o cameră, după liniștea pe care o aduce cu ea și respectul pe care îl oferă, fără să ceară nimic în schimb. Eleganța regală, dacă există o astfel de nuanță, adaugă încă un lucru: conștiința că reprezinți ceva mai mare decât tine. Nu faci niciodată gesturi în gol, pentru că în spatele tău stă o istorie, iar în fața ta stau oameni care te observă. Eleganța este, până la urmă, o formă de respect față de ceilalți și față de tine însăți.

Cum ați descrie rolul unei prințese azi? Ce ați dori să înțeleagă oamenii despre dvs., dincolo de aparențe?

Cred că rolul unei prințese, astăzi, este să fie un pod: între istorie și prezent, între tradiție și modernitate, între ceea ce reprezintă oficial și ceea ce este, în esență, ca om obișnuit. Nu mai trăim într-o epocă a ceremoniilor fastuoase și poate că e mai bine așa. Rolul meu este să-i fac pe ceilalți să viseze, să le arăt copiilor că poveștile din cărți, care par uneori parte dintr-o altă lume, pot deveni, la un moment dat, reale. Bineînțeles că și eu, când eram mică, visam să-mi găsesc prințul. Sunt un exemplu viu că se poate și că nu este niciodată prea nepotrivit să visezi departe. Ceea ce le-aș cere oamenilor să înțeleagă despre mine, dincolo de aparențe, este că sunt o femeie ca toate celelalte — cu temeri, cu bucurii și cu zile mai puțin bune — care a ales să-și trăiască viața cu un sens în plus. Iar acest sens este să dăruiesc, din ceea ce am primit, înapoi țării și oamenilor. Atât.

Foto: Robi Boșcai

Make up: Bojita Ilici Hair: Sebastian Sârghie

Vestimentație: Maison Cori, Iorgoni

Bijuterii: Kultho și colecția privată