Există o șansă pentru William și Harry? Detaliul din casa Prințului de Wales le-a înmuiat inima fanilor

24 mai 2023   Royals

Se spune că ruptura dintre frații Harry și William este iremediabilă și că ultimul nu-i va ierta niciodată primului faptul c-a dat din casă în presă și-n cartea lui de memorii.

Într-adevăr, Prințul de Wales și fratele său mai mic sunt acum înstrăinați, dar, cu toate astea, Will îl are expus pe Ducele de Sussex în casa lui de la Palatul Kensington. Acest detaliu a fost observat de fanii regali cu ochi de vultur...

Într-un videoclip din culisele zilei de încoronare a Regelui Charles, postat pe contul de YouTube al Prinților de Wales, îi vedem pe William, Kate și pe cei doi copii mai mici ai lor filmați acasă, în dimineața zilei istorice.

Ei bine, într-unul dintre cadre, Prințesa Charlotte, în vârstă de opt ani, aleargă prin sufrageria familiei, pe lângă câteva fotografii afișate deasupra unui pian.

Chiar dacă imaginea nu durează decât o fracțiune de secundă, fanii cu ochi de vultur au văzut expusă și o fotografie emoționantă a lui Harry și William împreună cu răposata lor mamă, Prințesa Diana.

În fotografia alb-negru, un Prinț Harry pe atunci în vârstă de zece ani este văzut încrucișându-și ambele brațe în jurul unei Diana zâmbitoare, în timp ce un Will de treisprezece ani zâmbește la rândul lui la cameră. Este vorba despre fotografia aleasă pentru felicitarea de Crăciun a Prințesei de Wales din 1995, cu doi ani înainte caaceasta să moară într-un accident groaznic de mașină, la Paris.

Prezența acestei fotografii în locuința Prințului de Wales poate spune multe, printre care și faptul că acesta încă îl mai are pe fratele lui mai mic la inimă, în ciuda evenimentelor recente care au dus la înstrăinarea celor doi, și fizică, dar mai ales emoțională. Până la urmă, sângele apă nu se face, nici chiar cel albastru, iar noi încă mai sperăm într-o împăcare între cei doi fii ai Dianei.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe