Cine a fost Fawzia a Egiptului, prințesa care arăta ca o divă de la Hollywood
Această prințesă africană și fostă împărăteasă a Iranului a fost celebră pentru frumusețea ei și asemănată cu nemuritoarele Ava Gardner sau Vivien Leigh, două stele ale filmului de altădată.
Într-o anumită măsură, ai zice că viața acestei frumoase prințese născute în orașul Alexandria din Egipt pare una de basm. O prințesă cu trăsături fizice comparabile cu cele ale unei vedete de cinema, care a crescut în somptuosul Palat Ras el-Tin din Alexandria, pe coasta Mării Mediterane, foarte îndăgită și admirată de supușii ei, pe vremea când Egiptul era regat.
Fotograful britanic de modă Cecil Beaton, care a pozat-o pentru revista Life în anul 1942, a descris-o drept „O Venus asiatică”, cu „o față perfectă în formă de inimă și ochi albaștri ciudat de palizi, dar pătrunzători”.
Cu toate acestea, viața acestei prințese egiptene nu a fost deloc ușoară, chiar Fawzia declarând că a pierdut nu doar o coroană, ci două: la scurt timp după ce mariajul ei nefericit cu Șahul Iranului s-a încheiat, monarhia a fost abolită în țara sa natală, după Revoluția egipteană din 1952.
Fawzia Fuad s-a născut pe 5 noiembrie 1921, fiind fiica cea mare a sultanului Fuad I al Egiptului și Sudanului (mai târziu Regele Fuad I, primul suveran al Egiptului din era modernă) și a celei de-a doua soții a acestuia, Nazli Sabri. Cu părul negru și ochii albaștri, fata cu origini egiptene și albaneze a fost educată în Elveția și a ajuns să vorbească fluent două limbi străine: engleză și franceză.
Căsătoria acesteia cu prințul moștenitor Mohammad Reza Pahlavi al Iranului a fost una aranjată de tatăl mirelui, cu scop politic. Era vorba despre uniunea dintre o familie regală istorică (Casa Ali conducea Egiptul din anul 1805) cu una relativ nouă (tatăl mirelui preluase puterea în Iran printr-o lovitură de stat militară, în 1921).
Mai mult, se “parafa” în felul acesta căsătoria dintre o prințesă sunită (Fawzia) și un musulman șiit (Mohammad Reza Pahlavi). Motive îndeajuns de temeinice pentru ca mariajul lor să nu aibă sorți de izbândă. Iubirea nu avea loc printre toate aceste calcule politice.
Chiar și-așa, la început, fratele miresei, Regele Farouk al Egiptului, nu a fost interesat să-și căsătorească sora cu prințul moștenitor al Iranului, dar consilierul lui politic l-a convins că o alianță de genul ăsta cu Iranul va îmbunătăți poziția Egiptului în lumea islamică. Zis și făcut.
Chiar dacă s-au mai văzut doar o dată înainte de căsătorie, Fawzia și prințul iranian s-au căsătorit la Cairo, în anul 1939, iar ceremonia s-a repetat și în Iran, la Palatul de marmură din Teheran, viitoarea reședință a cuplului.
Egipteanca n-a fost deloc încântată de căsnicia ei și nici de viața pe care a trebuit s-o ducă în Iran, mult mai modestă decât existența exclusivistă cu care era obișnuită la palatul din țara natală. Din punctul ei de vedere, mariajul a fost un eșec. În 1941, Fawzia a primit titlul de împărăteasă a Iranului după ce soțul ei i-a urmat la tron tatălui său, însă această coroană avea să fie una dureroasă pentru ea.
Relația cu soacra și cumnatele ei a fost una extrem de turbulentă, Regina Mamă și fiicele ei văzând-o ca pe o rivală pentru afecțiunea Șahului Mohammad Reza, iar femeile s-au certat constant între ele. Ba chiar umblă vorba că una dintre surorile lui Mohammad Reza a spart o vază în capul Fawziei... Cât despre șah, acesta i-a fost adesea infidel soției sale și a fost văzut deseori la plimbare cu mașina cu alte femei, prin Teheran.
Zvonurile spun că și Fawzia (foto stânga sus), la rândul ei, a avut o aventură cu un angajat de-al ei, descris ca un bărbat atletic și frumos, deși apropiații ei insistă că aceasta a fost doar o bârfă răutăcioasă.
După nașterea fiicei sale, Prințesa Shahnaz Pahlavi, frumoasa Fawzia a fost tratată pentru depresie de către un psihiatru american. Împărăteasa Iranul era disperată din cauza căsniciei sale lipsite de dragoste și-și dorea cu ardoare să se întoarcă în Egiptul natal, considerând Teheranul ca fiind subdezvoltat, în contrast cu Cairo cel modern și cosmopolit.
Până la urmă, în anul 1945, Fawzia s-a întors în capitala regatului natal și a obținut un divorț egiptean. Acest divorț nu a fost recunoscut timp de câțiva ani de către Șahul Iranului, însă, în 1948, separarea celor doi a devenit oficială. O condiție majoră pentru acceptarea divorțului a fost ca fiica lor să fie lăsată în urmă, pentru a fi crescută la palatul din Iran.
În anunțul oficial al divorțului celor doi, se nota că „clima persană a pus în pericol sănătatea Reginei Fawzia și, astfel, s-a convenit ca sora regelui egiptean să divorțeze”. La doar un an după divorț, în 1949, prințesa a reușit, în sfârșit, să trăiască basmul mult visat: s-a îndrăgostit și s-a recăsătorit cu un colonel și aristocrat egiptean, pe numele lui Ismail Chirine.
De data aceasta, a fost un mariaj din dragoste, iar cei doi au devenit părinții unui fiu și ai unei fiice. După ce monarhia a fost abolită în 1952, prințesa și soțul ei au continuat să locuiască în Egipt, în reședințele cuplului din Cairo și Alexandria. Tot în Egiptul mult iubit s-a și stins Fawzia, în anul 2013, la venerabila vârstă de 91 de ani.
Foto: Getty Images, Profimedia, Wikicommons