Fostul majordom al Prinţesei Diana crede că Ducii de Sussex se vor muta în California

30 octombrie 2019   Royals

Meghan Markle şi Prinţul Harry sunt, zilele acestea, cuplul regal cel mai discutat în presa din întreaga lume.

Cutia Pandorei a fost deschisă chiar de ei, atunci când au mărturisit că sunt neînţelegeri între ei şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice.

Ei bine, mai nou umblă vorba ca Ducii de Sussex, împreună cu fiul lor, Archie, se gândesc să se relocheze în State, mai exact în însorita Californie, acolo unde s-a născut Meghan. 

Paul Burrell, fostul majordom al Prinţesei Diana, a declarat că este convins că cei doi vor cumpăra o casă în America pentru a locui acolo şi a scăpa de atenţia presei britanice. În plus, fostul angajat regal crede că Ducesa de Sussex doreşte să-şi crească copilul (sau copiii, dacă vor fi mai mulţi) pe jumătate american, iar mutarea în SUA este singura soluţie. 

Mai mult, Burrell a declarat că şi Prinţesa Diana avea această intenţie înainte să moară, în 1997. Fosta nevastă a Prinţului Charles îşi dorea să se mute în America, ba chiar pusese ochii pe o casă în Malibu. 

Probabil că Ducii de Sussex vor lua o decizie în acest sens în timpul vizitei lor în State, de Ziua Recunoştinţei, sărbătoare pe care o vor petrece împreună cu mama lui Meghan, Doria. 

Mai multe