Fostul Principe Nicolae, cu logodnica sa la două evenimente oficiale FOTO
Chiar dacă nu mai are titlu regal, nepotul Regelui Mihai I continuă să aibă o viaţă socială demnă de un prinţ.
Agenda lui Nicholas Medforth Mills, fostul Principe Nicolae, este parcă şi mai încărcată de când şi-a anunţat logodna cu Alina-Maria Binder.
Zilele acestea, cei doi s-au aflat la Sibiu şi la Braşov, unde au participat la două evenimente foarte importante: Festivalul de Film Astra şi Balul "Inimi Albastre".
"M-am bucurat să fiu prezent la deschiderea Festivalului de film Astra, alături de logodnica mea, festivalul debutând cu filmul "Sibiu 825", care a fost realizat pentru a sărbători 825 de ani de existenţă a oraşului. Vreau să felicit echipa pentru munca extraordinară. De asemenea, înaintea vizionării filmului "The Man Who Knew 75 Languages", am avut plăcerea să vorbesc despre Regina Elisabeta şi impactul pe care activitatea ei l-a avut asupra culturii româneşti. Ea a făcut parte din povestea filmului, produs de un regizor norvegian Anne Magnussen. Am cunoscut în film, o mică parte a vieţii Reginei Elisabeta, înainte de venirea sa în România, şi pe Georg Sauerwein, tutorele ei şi am învăţat despre eforturile sale în sprijinirea dialectelor etnice", a notat Nicholas de Roumanie pe pagina sa oficială.
Totodată, el şi frumoasa lui logodnică, Alina-Maria, au participat la balul caritabil "Inimi albastre", organizat la Braşov, la Belvedere Grand Hotel, unde Nicholas Medforth Mills a contribuit la strângerea de fonduri.
"După racheta de tenis a Simonei Halep, rochie şi costum semnate Cătălin Botezatu scoase la licitaţie, am prezentat cartea 'Cum e să fii fată' celor 400 de invitaţi la Balul Inimi Albastre în Braşov. Primii care mi-au cerut autograf pe cartea achiziţionată au fost Prinţul Nicolae şi logodnica sa, Alina", ne-a informat Dana Săvuică, gazdă a seratei caritabile.
Iată câteva instantanee de la ambele evenimente.