Fostul Rege Juan Carlos, în spatele zvonurilor legate de aventura Letiziei? Își pedepsește propriul fiu

15 decembrie 2023   Royals

Fostul rege al Spaniei este acuzat că a jucat un rol important în „a împrăștia” zvonurile despre presupusa aventură a Reginei Letizia cu fostul ei cumnat.

Familia regală spaniolă este zguduită în această perioadă de afirmațiile șocante ale omului de afaceri Jaime Del Burgo, care susține că a avut o relație cu Letizia, în vârstă de 51 de ani, înainte și după căsătoria ei cu Regele Felipe.

După despărțirea de Letizia, Del Burgo s-a căsătorit cu sora acesteia, Telma Ortiz, de care acum este despărțit. Curtea regală spaniolă a refuzat în mod repetat să comenteze aceste afirmații.

Cel mai recent, un jurnalist spaniol i-a acuzat pe susținătorii fostului Rege Juan Carlos, care a fost exilat din familia regală, că au lansat o „campanie” împotriva propriului său fiu, Regele Felipe, lovind în soția lui.

Referindu-se la afirmațiile cumnatului Letiziei, Federico Jiménez Losantos a spus că aceasta este o campanie orchestrată împotriva lui Felipe al VI-lea și provocată chiar de către apropiații lui Juan Carlos.

Juan Carlos a domnit în Spania între 1975 și 2014, când a abdicat în favoarea fiului său.

Motivul oficial a fost vârsta acestuia, însă controversele și scandalul de corupție în care a fost implicat au fost, mai degrabă, cauzele abdicării. Acum, tatăl lui Felipe locuiește în Abu Dhabi, iar presa spaniolă susține că acesta este supărat că a fost exclus de familia sa și că a avut dintotdeauna o relație tensionată cu nora sa, Regina Letizia.

Revenind la zvonuri, fostul cumnat al Reginei Letizia susține în mod senzațional că a avut o relație cu Letizia înainte să se căsătorească cu sora ei mai mică, Telma.

Jaime Del Burgo, în vârstă de 53 de ani, care locuiește în prezent în Marea Britanie, a contribuit recent la o carte despre regina spaniolă, în care susține că au continuat să fie amanți și după nunta Letiziei cu Regele Felipe, în 2004.

Acuzația vine la doar câteva săptămâni după ce Jaime, care a fost căsătorit cu sora Letiziei, Telma, în perioada 2012-2014, a făcut o serie de mărturisiri despre relația sa cu soția Regelui Felipe în noua carte „Letizia & I”, a jurnalistului Jaime Peñafiel.

Într-o declarație pentru El Cierre Digitial, autorul a spus că Letizia a fost „marea dragoste” a lui Jaime del Burgo și că relația celor doi s-a transformat într-o „mare prietenie” după ce fosta jurnalistă și-a început relația cu Regele Felipe.

Cu toate acestea, fostul cumnat al Letiziei susține că a continuat relația romantică cu aceasta chiar și după nunta regală din 2004 și spune că a păstrat drept dovezi „fotografii, videoclipuri și SMS-uri” acuzatoare.

Foto: Hola, Profimedia, Getty Images

Mai multe