Fotografie rară din copilăria Prinţesei Diana postată de fratele ei, Charles Spencer
Diana a plecat dintre noi la vârsta de doar 36 de ani, în urma unui accident de maşină, în august 1997.
Chiar dacă au trecut mulţi ani de-atunci, amintirea Prinţesei Inimilor este ţinută vie de diverse dezvăluiri, imagini nemaivăzute sau interviuri mai mult sau mai puţin cunoscute.
Pe 7 noiembrie, chiar fratele ei mai mic, contele Charles Spencer, i-a onorat memoria postând pe contul său de Twitter o fotografie de familie din copilăria lui şi-a faimoasei sale surori.
Această poză postată de contele Spencer fără niciun mesaj îi arată pe el şi pe sora sa mai mare, într-o zi de vară, în hăinuţe colorate. Micuţa Diana, o fetiţă cu părul blond, îmbrăcată într-o rochiţă roz, seamănă foarte mult cu fiii săi, Harry şi William, atunci când erau şi aceştia copii.
Născută pe 30 august 1961, la Sandringham, Diana a copilărit alături de trei fraţi: mezinul Charles şi surorile mai mari Sarah şi Jane. John Spencer, tatăl celor patru copii, făcea parte din nobilimea britanică, având titlul de conte, şi a închiriat casa de pe domeniul regal de la Sandrigham de la proprietara sa de drept, Regina Elisabeta a II-a.