Frumușelul din garda Regelui Charles are aura unui erou Bridgerton. Cum le-a pus pe jar pe fanele sale?

3 iunie 2025   Royals

„Cavalerul HOT” care a furat mii de inimi la încoronarea Regelui Charles are propriile ambiții aristocrate.

Pe locotenent-colonelul Johnny Thompson îl știți încă de pe vremea când servea drept bodyguard principal al Reginei Elisabeta a II-a, pentru ca, mai apoi, să devină mâna dreaptă a Regelui Charles. Și nu puține au fost doamnele care i-au remarcat și lăudat prezența în garda regală!

Pe tipicul unui erou din popularul serial „Bidgerton”, ajutorul regelui a câștigat pentru prima dată porecla de „hot equerry” („Cavalerul HOT”) în 2018, când a servit ca bodyguard al regretatei Regine Elisabeta a II-a. Ulterior, el a devenit viral în 2022, când a fost fotografiat la evenimente regale alături de Regele Charles.

El a ajuns chiar și în Indexul puterii sociale al Tatler, publicația lăudându-l pentru „fabulosul său simț al umorului” și pentru că arată „la fel de bine în costum ca și în kilt”.

De-a lungul anilor, Johnny a participat la o multitudine de evenimente regale importante, inclusiv Încoronarea Majestății Sale, precum și la vizitele Regelui și Reginei în Irlanda de Nord, Germania și Franța.

Cel mai recent, el s-a alăturat cuplului regal în timpul comemorării celei de-a 80-a aniversări a Zilei Victoriei și în Canada, unde au efectuat o vizită fulgerătoare de două zile.

Multe inimi a mai frânt de-atunci „frumușelul” din serviciul Regelui Charles, mai ales anul trecut, când și-a anunțat logodna cu fermecătoarea Olivia Lewis. Cu o anunț făcut corespunzător, în publicația „The Times” în octombrie 2024, așa cum am văzut și în serialul de succes „Bidgerton” că se făcea la casele mari, cuplul a evitat în mare parte lumina reflectoarelor, Johnny și Olivia au fost fotografiați împreună în iunie anul trecut la Trooping the Colour - unul dintre cele mai larg mediatizate evenimente.

Însă, weekendul trecut, a venit și ziua cea mare, când ajutorul regelui s-a căsătorit cu Olivia la pitoreasca biserică St. Mary din Great Bedwyn, Wiltshire. Ceremonia a fost „elegantă” și „discretă” și a fost urmată de un prânz și de o recepție la casa părinților Oliviei din apropiere. Și, odată cu această nuntă, Johnny Thompson și-a făcut intrarea în înalta societate.

Și n-am putea spune că  locotenent-colonelul Johnny Thompson n-are propriile ambiții aristocrate! În definitiv, atunci când îți duci viața printre regalități, sigur tânjești și tu să ajungi să ai un titlu, oricât de mic. Rămâne de văzut cu ce beneficii vine la pachet această căsătorie și ce mai poate obține și grație generosului Rege Charles.

FOTO: Profimedia, Getty Images

Mai multe