Frumusețe exotică made in Thailanda la aniversarea regelui suedez. Superba Suthida a atras toate privirile
Cuplul regal al Thailandei s-a alăturat liderilor mondiali la Stockholm, pentru a 80-a aniversare a Regelui Suediei.
Regele și Regina Thailandei s-au aflat în Suedia, săptămâna aceasta, pentru a sărbători cea de-a 80-a aniversare a Regelui Carl Gustaf al XVI-lea, participând la o serie de angajamente regale la Palatul Regal din Stockholm, în cadrul unei vizite de stat de patru zile, între 29 aprilie și 2 mai.
Seara trecută, cel mai bogat monarh din lume, Regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 73 de ani, și frumoasa sa soție s-au remarcat la banchetul oficial de stat găzduit de regele suedez pentru șefi de stat, membri ai familiilor regale din întreaga lume și demnitari.
Superba regină-consoartă Suthida, în vârstă de 47 de ani, a purtat o rochie de seară lungă, cu paiete argintii și eșarfa Ordinului Chakri. Ca podoabă regală, aceasta a ales o tiară cu diamante, o piesă versatilă, printre cele mai vechi din colecția regală thailandeză, ce poate fi configurată ca o tiară sau un colier.
Bijuteria a fost, de asemenea, una dintre piesele preferate ale regretatei Regine-mame Sirikit, care a purtat-o în ambele configurații, în numeroase ocazii.
Monarhul suedez și-a sărbătorit cea de-a 80-a zi de naștere cu un banchet magnific la Palatul Regal din Stockholm. Împreună cu soția sa, Regina Silvia, sărbătoritul a găzduit oaspeți regali și șefi de stat din întreaga Europă și din afara ei, transformându-și ziua de naștere într-o sărbătoare de neuitat.
Printre participanți s-au numărat, desigur, membrii familiei regale suedeze, în frunte cu Prințesa Moștenitoare Victoria, Prințul Daniel și fiica lor cea mare, Prințesa Estelle, în vârstă de 14 ani. Au fost prezenți și Regele Frederik și Regina Maria ai Danemarcei, alături de monarhi din Belgia, Luxemburg, Thailanda și, nu în ultimul rând, România. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au alcătuit unul dintre cele mai spectaculoase cupluri regale de la banchetul regelui suedez. În rochia sa galben aprins, accesorizată în ton și purtând o spectaculoasă tiară regală, Custodele Coroanei Române a strălucit la propriu, la brațul soțului ei.
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și-a făcut apariția solo la banchetul regal. El a participat fără soția sa, Prințesa moștenitoare Mette Marit, care s-a retras din ce în ce mai mult din atenția publică din cauza problemelor de sănătate și a controverselor privind fosta sa prietenie cu agresorul sexual Jeffrey Epstein.
Foto: Facebook, Casa Regală a Suediei/Thailandei, Asociația Tineretului Regalist