Fugită de la palat! Kate Middleton a petrecut la un festival house fără William, într-o ținută rebelă

17 august 2023   Royals

S-a tot scris că Prințesa de Wales a fost văzută weekendul trecut la un festival de muzică din Norfolk, iar acum avem chiar și dovezile foto.

Cu această ocazie, Kate Middleton a adoptat un look neobișnuit de lejer, dar și cu o notă sexy, fiind fotografiată de către un fan la Festivalul Houghton din Norfolk, Anglia, weekendul trecut.

Prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, a purtat un top negru cu umerii goi, și este surprinsă în timp ce conversează cu un grup de prieteni, fotografia fiind distribuită pe redenumita platformă X de către utilizatorul @JazzWild_ cu următoarea subtitrare: „Unul dintre băieți a pozat-o pe Kate Middleton la Houghton.”

Prințesa a completat topul sexy cu o pereche de blugi negri skinny și cu adidașii ei preferați marca Veja Esplar, cu detalii aurii, în valoare de 150 de dolari. Ținuta a fost cu siguranță o abatere de la look-urile obișnuite, casual, pe care prințesa le poartă în timpul liber, aducând aminte de stilul adoptat de Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William în 2011.

Festivalul de muzică Houghton durează două zile și include în special scene techno și house, astfel încât ar putea părea o ieșire neobișnuită pentru o prințesă.

Potrivit presei britanice, Kate Middleton se afla în vizită la prietenii ei vechi de la țară, David Cholmondeley și Rose Hanbury – femeia cu care Prințul William a fost acuzat că a avut o aventură în urmă cu câțiva ani – iar aceștia i-au sugerat să meargă la festivalul de muzică din apropiere.

„Kate a ezitat, dar în cele din urmă a fost de acord și a participat însoțită de numeroase forțe de securitate”, a raportat presa.

Prințesa de Wales, care este văzută în această fotografie ținând un cocktail în mână, a fost zărită „comandând mai multe cocktailuri Margarita picante și deserturi affogato” în timpul serii petrecute la Houghton.

Foto: X, Getty Images, Profimedia

Mai multe