Gemenii de Monaco au împlinit doi ani. Cum au fost sărbătoriţi?

12 decembrie 2016   Royals

Sărbătoare mare la palatul princiar din Monaco. Prinţul Albert şi Prinţesa Charlene i-au sărbătorit pe gemenii Jacques şi Gabriella, care pe 10 decembrie au împlinit doi ani de existenţă.

Gemenii au împlinit 2 ani

Răsfăţaţii au primit cadou de ziua lor o petrecere pe cinste, a cărei tematică a fost aventură în junglă, la care au participat mai mulţi prichindei, prieteni de-ai lor, dar şi naşii lor şi alte rude apropiate.

Din fericire, Palatul Princiar de la Monaco a eliberat şi câteva fotografii oficiale, surprinse fix în timpul petrecerii celor doi, ce a avut loc la Société Nautique de Monaco. Ne bucurăm, aşadar, că avem ocazia să-l vedem pe Prinţul Moştenitor Jacques, dar şi pe surioara lui Gabriella în astfel de cadre, care ne demonstrează cât de simpatici şi inconcenţi sunt.

Alte cadre eliberate de Palatul Princiar de la Monaco ni-I arată pe gemeni alături de părinţii lor, la inaugurarea Târgului de Crăciun din Monaco.

Mai multe