George, Charlotte și Louis, ținta bullyingului din cauza acestei interdicții de a folosi un obiect atât de normal azi
Prinții de Wales au o regulă foarte strictă în ceea ce-i privește pe cei trei copii ai lor și cu siguranță că George, Charlotte și Louis nu-s deloc fericiți din cauza asta.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de către Prințul William într-un episod special al emisiunii The Reluctant Traveler de pe Apple TV+, prezentată de actorul Eugene Levy.
În cel mai personal interviu acordat până acum, prințul în vârstă de 43 de ani a spus că "niciunul dintre copiii noștri nu are telefon, lucru în privința căruia suntem foarte stricți”.
Întrebat ce fac în schimb, William a mărturisit că Louis, în vârstă de șapte ani, este „obsedat de saltul pe trambulină, iar Charlotte practică netball și balet, așa că este foarte important să-i ții ocupați cu sporturi și activități în aer liber. În plus, încearcă să învețe să cânte la instrumente muzicale”. Cât despre George, în vârstă de 12 ani, acesta „iubește fotbalul și hocheiul”, la fel ca majoritatea băieților de vârsta lui.
Este de înțeles de ce au ales William și Kate să le interzică copiilor lor folosirea telefonului mobil: navigând pe net, ar putea să ajungă la titluri dureroase despre părinții lor, atât de tocați de presa tabloidă din cauza notorietății și statutului lor.
Numai că nu putem să nu ne întreabă ce înseamnă azi ca un copil de 12 ani să nu aibă telefon mobil, mai ales atunci când se află în compania colegilor de clasă, la școală.
Decizia Prinților de Wales de a le interzice copiilor lor accesul la telefoane mobile este privită, în general, pozitiv de către specialiștii în parenting și dezvoltare infantilă, cu o singură excepție, care poate fi dureroasă pentru cei trei prinți. Mulți dintre aceștia atrag atenția legat de factorul presiune socială: faptul că cei trei pot simți că sunt "în afara cercului lor", dacă toți colegii lor de școală au telefoane mobile. Aceștia sunt de părere că e important ca interdicția să fie însoțită, la momentul potrivit, de o introducere treptată și educativă a tehnologiei, nu de o blocare completă pe termen nelimitat.
Fostul consilier regal Jason Knauf a dezvăluit recent temerile cuplului regal cu privire la creșterea copiilor lor în era digitală. În timpul unei apariții în cadrul emisiunii 60 Minutes Australia, Jason a explicat că „copilăria lui William în fața presei a fost destul de dificilă uneori. Și a știut că și el își va crește copiii într-o perioadă dificilă, cea a rețelelor sociale și a telefoanelor mobile”.
Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram