George şi Charlotte, roluri importante, mâine, la nunta mătuşii lor

11 octombrie 2018   Royals

Pe micuţii Prinţului William i-am văzut în ultima vreme doar la nunţi. Ba la cea a unchiului lor, Harry, în luna mai, ba la nunta unor prieteni de familie de-ai părinţilor lor. Şi ghiciţi ce, mâine îi vedem tot la o nuntă!

După cum era de aşteptat, George şi Charlotte vor fi prezenţi la nunta mătuşii lor, Prinţesa Eugenie, care va avea loc mâine. Cei doi vor avea roluri principale şi, fără dubiu, vor face deliciul celor prezenţi.

Potrivit unui anunţ oficial, Prinţul George îşi va rolul de ”page boy” în primire, în timp ce surioara lui mai mică, Prinţesa Charlotte, va servi drept domnişoară de onoare. Staţi fără grijă, cei doi au experienţă, având aceste roluri şi la nunta lui Harry, dar şi la a Pippei.

Cei doi nu vor fi singurele feţe cunoscute din mulţime. Şi verişoara lor, Savannah Philips, va juca rolul de domnişoară de onoare, precum şi Isla Philips şi Mia Tindall, nepoatele Prinţesei Eugenie.

Mai multe