Gestul adorabil făcut de Regele Charles pentru o admiratoare regală. Monarhul pare din ce în ce mai bine

24 septembrie 2024   Royals

Suveranul britanic are o latură minunată și o umanitate ieșită din comun. Am remarcat aceste atribute ale Maiestății Sale inclusiv în comportamentul său cu localnicii din Viscri, când a vizitat România.

Regele Charles a bucurat o admiratoare regală care împlinea 87 de ani. Monarhul însuși a mers la ea să o felicite, aflat la Ayrshire, pentru a sprijini activitatea Fundației Regelui.

Momentul a fost distribuit pe conturile de socializare ale Dumfries House și ale Familiei Regale.

Este, pur și simplu, adorabil! Căci Charles al III-lea are un mod unic de a conecta cu oamenii și suveranul britanic pare din ce în ce mai bine, după ce a urmat o terapie împotriva cancerului cu care a fost diagnosticat la începutul anului.

Ca un adevărat ștrengar, Regele britanic, aflat pe tărâm scoțian, și-a făcut apariția cu un costum de zi impecabil, deschis la culoare, și ochelari de soare pentru a o felicita pe doamnă, o vârstnică iată ce a primit poate cel mai frumos și neașteptat cadou: felicitările Regelui!

Maiestatea Sa, în vârstă de 75 de ani, i-a spus lui Alice: „Multe felicitări”, înainte ca cei doi să-și strângă mâinile. Și judecând după răspunsul oarecum șocat, dar bucuros al lui Alice, întâlnirea lor neașteptată a fost un răsfăț absolut.

Echipa de social media a Regelui Charles a inclus o descriere în care se precizează: „Regele i-a oferit lui Alice Ryce „surpriza vieții ei” când s-au întâlnit întâmplător pe domeniul Dumfries House săptămâna trecută, când doamna tocmai ce împlinea 87 de ani. În timp ce se delecta cu o plimbare pe vasta proprietate deschisă publicului, Alice l-a întâlnit pe neașteptate pe Maiestatea Sa Regele, încântat să-i celebreze doamnei specialul moment de viață.”

În mod cert, ziua aceasta va rămâne pentru Alice una foarte specială. Regele Charles a achiziționat Dumfries House în 2007.

Monarhul s-a întâlnit cu oamenii pe proprietate după ce a discutat cu Unitatea scoțiană de reducere a violenței privind oportunitățile pentru tineret și după ce i-a ascultat pe reprezentanții organizațiilor caritabile care lucrează pe teren, la nivel local și în Regatul Unit, în Cumnock, Scoția. Dumfries House este sediul Fundației Regelui, o organizație de caritate fondată de Charles al III-la încă de când era Prinț de Wales, în 1990.

Foto: GettyImages

Mai multe