Gestul făcut de Prințul William și Kate Middleton într-o situație „disperată”! Bravo lor!

8 iunie 2023   Royals

Prințul William și Prințesa Kate Middleton au făcut o donație incredibilă în spatele ușilor închise!

Prințul William și Kate Middleton au arătat cât de generoși și grijulii sunt în momentul în care s-au oferit să plătească toate alimentele care au fost furate în mod neașteptat de la o bancă de alimente din Țara Galilor.

Banca de alimente St Thomas Church din Swansea a anunțat că "nu mai are alimente de distribuit" după ce a suferit o spargere devastatoare în weekend, însă Prințul William și Prințesa Kate Middleton au acționat rapid când au aflat vestea.

Pentru canalele de știri din Marea Țara Galilor, reverendul Steven Bunting a dezvăluit: „Prințul și Prințesa de Wales ne-au contactat mai devreme pentru a ne oferi dragostea și sprijinul lor", iar apoi a adăugat: „Ei ar dori să plătească mâncarea care a fost furată". Cuplul regal a vizitat pentru prima dată biserica în septembrie 2021, în primul lor angajament regal cu noile lor titluri, iar acum au luat din nou legătura pentru a salva situația după incidentul neplăcut.

Aceasta nu este singura bancă de alimente pe care Prințul William și Kate Middleton au vizitat-o de-a lungul anilor, ei au mai mers recent la Windsor Foodshare, în apropiere de casa lor din Berkshire. Cuplul s-a implicat în acțiunile de la centru. 

Totodată, ei i-au lăudat pe voluntarii de la Windsor Foodshare pentru munca "vitală" pe care o fac. Kate Middleton a și dezvăluit că și copiii lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, cunosc proiectul, deoarece este susținut și de școala pe care micuții o frecventează, e vorba de Lambrook.

„Un cuplu minunat. În mod clar au venit foarte bine informați, dar atât de dornici să se implice și să audă despre ceea ce facem. Kate a vrut să afle în special despre calitatea și cantitatea de mâncare.

A pus o mulțime de întrebări despre conservele de carne, care nu par atât de apetisante, dar, evident, nu putem servi carne proaspătă. Și a fost foarte impresionată de faptul că oferim unele alimente proaspete, cum ar fi fructe și legume și ouă”, a spus un voluntar, notează Hello Magazine

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe