Harry și Meghan, delincvenții Americii: când ei jubilau în Nigeria, Fiscul îi soma pentru taxe neplătite

15 mai 2024   Royals

Lovitură de teatru în cazul celebrei fundații Archewell a Ducilor de Sussex: aceasta a fost somată public și declarată în mod surprinzător „delincventă” de către Registrul de Caritate și Strângeri de Fonduri din California.

Acest amănunt extrem de rușinos a ieșit la iveală în presă când Harry și Meghan încă se aflau în Nigeria, acolo unde au făcut o vizită de trei zile și au fost primiți ca niște superstaruri.

Ce s-a întâmplat, mai exact?

Ei bine, presa americană a făcut publică o scrisoare din partea procurorului general al Californiei, Rob Bonta, în care se afirmă că Archewell nu a transmis rapoartele anuale necesare și taxele datorate registrului, ceea ce a determinat oprirea activităților de strângere de fonduri și cheltuieli.

„O organizație care este listată ca delincventă nu este în stare bună și îi este interzis să solicite sau să plătească fonduri caritabile”, se arată în notificarea procurorului general.

Delincvența financiară se referă la o persoană fizică sau o firmă restante în ceea ce privește obligațiile lor financiare și care însumează cel puțin 30 de zile întârziere la plata acestor obligații.

În cazul Ducilor de Sussex, Departamentul de Justiție din California a inclus organizația lor caritabilă pe lista sa neagră, din cauza unei presupuse neplăți a unei taxe de reînnoire de... 200 de dolari și a faptului că Archewell nu și-a prezentat nici raportul contabil anual.

Drept răspuns, surse apropiate celor doi au insistat că totul este o mare încurcătură, din cauza faptului că biroul procurorului general nu a procesat un cec de 200 de dolari pe care fundația l-a trimis prin... poștă.

Organizația de caritate a mai spus că a luat legătura cu Departamentul de Justiție din California, care operează registrul, pentru a clarifica confuzia. Lucru care s-a și rezolvat, între timp, autoritățile din California clarificând că Fundația Archewell este iarăși „activă și în stare bună”. 

Totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă acest episod a adus o umbră de penibilitate asupra statutului ducilor și a fundației lor caritabile.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe