Harry și Meghan Markle au anunțat că Lilibet a fost botezată la Montecito și că are titlul de prințesă
Purtătorul de cuvânt al Ducilor de Sussex a confirmat că Lilibet Diana, în vârstă de un an și nouă luni, a fost botezată la data de 3 martie.
Ceremonia a avut loc pe 3 martie, în casa Prințului Harry și a lui Meghan Markle din Montecito, Santa Barbara. Un purtător de cuvânt al cuplului a confirmat știrea pentru presa americană: „Pot confirma că Prințesa Lilibet Diana a fost botezată vineri, 3 martie, de către arhiepiscopul Los Angeles-ului, reverendul John Taylor”.
Regele Charles, Regina Camilla, Prințul William și Kate Middleton au respins invitația Prințului Harry și a lui Meghan Markle de a participa la botezul fiicei lor, susține o sursă regală. Evenimentul intim de pe proprietatea lor din Montecito a avut aproximativ 20-30 de participanți, dar cei mai în importanți membri ai familiei regale britanice nu s-au numărat printre ei.
Aceasta este prima dată când Lilibet Diana a fost menționată în mod public cu titlul de „Prințesă”, un titlu pe care l-a primit la urcarea pe tron a bunicului ei, Regele Charles al III-lea.
O sursă regală a confirmat că regele a fost informat cu privire la intenția lui Harry și Meghan de a folosi titlurile de prinț și de prințesă pentru copiii lor, spunând: „Conversațiile necesare au avut loc înainte de știrile de astăzi (despre botezul lui Lilibet).” Un reprezentant al lui Harry și al lui Meghan a sugerat că cei doi plănuiesc să folosească, de-acum încolo, titlurile de prinț și prințesă pentru copiii lor.
Invitații la botez au fost în principal membri ai familiei lui Meghan Markle și prieteni deja rezidenți în SUA.
O sursă apropiată ducilor, citată de People, a declarat că mama lui Meghan Markle, Doria Ragland, și Tyler Perry, nașul lui Lilibet Diana, s-au numărat printre aparițiile notabile la ceremonie.
Odată ce ceremonia s-a încheiat, participanții au petrecut după-amiaza mâncând și dansând, proaspăt botezată Lilibet bucurându-se, la rândul ei, de un dans cu fratele ei mai mare, Archie.
Foto: Profimedia, Getty Images