Harry și Meghan se agață acum de familia regală, mai ales că pierd zilnic din simpatia americană

30 martie 2023   Royals

În 2023, lucrurile par să se schimbe pentru exilații Harry și Meghan Markle. Dacă în 2020 au ajuns pe ”tărâmul făgăduinței” și toți simțeau o imensă compasiune pentru ei, drama lor începe să devină o melodramă.

Un expert regal reamintește că simpatia de care au beneficiat s-a datorat mereu și exclusiv faptului că fac parte din familia regală britanică, iar asta nu ar trebui să uite niciodată.

Kinsey Schofield, gazda podcast-ului To Di for Daily, afirmă că Ducii de Sussex au intrat într-o vrie, dorind să rămână cât se poate de relevanți în SUA. În ciuda faptului că Prințul Harry și Meghan Markle au încercat printr-o carte și un serial să se autovictimizeze în cadrul familiei regale, cumva oamenii încep să devină imuni în fața unei tânguieli fără de sfârșit.

Cei doi continuă să facă pe interesanții, nedezvăluind nici până la ora actuală dacă au de gând sau nu să onoreze invitația Regelui Charles la încoronarea sa și a Camillei.

Jocurile Ducilor de Sussex țin de mereu de conjuncturi și de negocieri. Nu ar mira pe nimeni dacă în vizita surpriză a Prințul Harry, acesta ar fi negociat cu tatăl său condițiile participării la încoronare. 

Prinţul Harry s-a prezentat luni dimineaţă la Curtea Supremă din Londra, unde s-a desfășurat o audiere în cadrul procesului intentat companiei care publică tabloidul Daily Mail, Associated Newspaper (ANL), acuzată de mai multe celebrităţi că a obţinut o serie de informaţii personale într-o manieră ilegală.

Este pentru prima dată când Prințul Harry se întoarce în Marea Britanie de la publicarea, în ianuarie, a volumului său exploziv de memorii „Spare”. Ultima sa vizită a avut loc în septembrie, când a participat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, regretata sa bunică.

Kinsey Schofield atenționează totuși în legătură cu popularitatea în scădere a celor doi. Îi sfătuiește voalat să țină cu dinții de poziția lor regală, căci aceasta pare a fi tichetul câștigător pentru ei.

E greu de crezut că publicul va mai fi interesat de viața lor, odată ce-și vor fi pierdut titlurile regale.

Foto: Getty

Mai multe