Haz de necaz! Prințul William a glumit din nou în legătură cu chelia sa din ce în ce mai pronunțată

2 august 2023   Royals

Nu este prima dată când viitorul rege britanic glumește pe seama lipsei sale de păr. Ceea ce este grozav, căci ne arată că are simțul umorului și că este o persoană asumată, perfect capabilă să facă haz de necaz.

Prințul William a făcut o glumă despre părul său sau mai bine zis, despre lipsa părului său, în timp ce convingea echipa de la Sorted Food să se implice în campania sa umanitară Earthshot, în vederea susținerii micilor producători locali din zonele defavorizate ale lumii. Prințul de Wales și-a prezentat cauza în mod adorabil, precizând că proiectul său a început demult, de peste 4 ani, de pe vremea când avea păr, a glumit moștenitorul tronului britanic. Premiul Earthshot „este conceput ca un premiu de mediu, care abordează cele mai mari probleme de mediu ale lumii.”

Glumele legate de scalpul său din ce în ce mai vizibil au început de mult, de asemenea. Comentariile lui William sunt hilare. 

Anul trecut, Prințul de Wales i-a spus lui Martin Samuel de la MBA: „Nu am prea mult păr despre care să vorbesc”. Și în timp ce se afla într-o frizerie în 2019, Prințul William a glumit: „Nu mai am nevoie de o tunsoare, doar iau un brici!” După ce fiul său, Prințul George, s-a născut în 2013, William a glumit că băiețelul său avea „mult mai mult [păr] decât mine, slavă Domnului”.

Prințul de Wales a făcut echipă cu fondatorii Sorted Food pentru a servi burgeri inspirați de câștigătorul premiului Earthshot de anul trecut. Colaborarea a făcut parte din noul parteneriat al Premiului Earthshot cu YouTube „pentru a produce conținut pentru canalul Earthshot care să inspire utilizatorii să acționeze împotriva schimbărilor climatice, cu povești de optimism urgent din întreaga lume”.

Prințul William a lansat Premiul Earthshot – un prestigios premiu de mediu inspirat de Moonshot al președintelui John F. Kennedy – în 2020 pentru a „repara și restaura” planeta.

Ceremonia inaugurală de decernare a Premiilor Earthshot a avut loc la Londra în 2021. Viitorul rege a dus Premiile Earthshot în Statele Unite în 2022. Anul acesta, ceremonia de decernare a premiilor se îndreaptă în S-E Asiei. Cea de-a treia ceremonie anuală de decernare a premiilor va avea loc la Singapore pe 7 noiembrie. Următorul summit pentru inovație Earthshot Prize, găzduit de The Earthshot Prize și Bloomberg Philanthropies, din New York City va începe numărătoarea inversă până la premiile Earthshot Prize 2023.

Foto: Getty și X

Mai multe