Hobby-ul îndrăgit pe care îl vor putea practica în noua lor casă! William, Kate și copiii sunt încântați de idee
Ca familie regală, nu este ușor să te bucuri de activități nestigherit, cum fac oamenii obișnuiți. De aceea, mai multe facilități la noul domiciliu reprezintă o binecuvântare pentru prinții și prințesele de Wales.
Așa cum poate ați aflat deja, Prințul și Prințesa de Wales, împreună cu cei trei copii ai lor, se mută de la Adelaide Cottage la Forest Lodge la sfârșitul acestui an.
Schimbarea domiciliului vine și cu câteva facilități care îi bucură nespus pe regali!
Prințul și Prințesa de Wales sunt, fără îndoială, incredibil de încântați de marea lor mutare în casă nouă, la Forest Lodge, după ce au decis să renunțe la cuibul lor intim de la Adelaide Cottage, reședința atât de dragă sufletului lor, care are doar patru dormitoare.
Nu s-a anunțat exact data precisă când cuplul regal se va muta împreună cu cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, cel mai probabil până la sfârșitul anului. O schimbare e benefică, se spune: ”Schimbi locul, schimbi norocul.”
Era cazul, având în vedere statutul lor important și dorința de a lăsa în urmă o perioadă mai sumbră, căci Prințesa Kate și-a dus boala în tihnă, la căsuța Adelaide.
Cum și copiii au crescut, e nevoie de mai mult spațiu, în mod evident. Drept urmare, noua proprietate le vine mănușă. Și nu numai că are 8 dormitoare, ci mai ales pentru că deține un mult dorit teren de tenis, unde toți membrii familiei, mari iubitori de sport, se vor putea antrena în tihnă, discret, departe de ochii curioșilor.
Știm că Prințesa Kate este un mare fan al tenisului – iubește acest sport și este patroană a All England Lawn Tennis and Croquet Club. Rolul ei regal a contribuit și la momente inedite, cum ar fi cele în care a avut norocul să joace alături de unele vedete importante ale tenisului, precum Roger Federer și Emma Răducanu, iar aceasta din urmă chiar a lăudat „incredibilul forehand” al mamei a trei copii. Dar nu doar Kate iubește un meci bun de tenis, iar oportunitatea va fi apreciată de toți membrii, de la mic, la mare.
Kate a dezvăluit anterior că fiul ei, George, a început să joace tenis în 2017, când avea doar patru ani. Roger Federer l-a ajutat chiar și pe George să-și îmbunătățească tehnica pe terenul lor privat situat pe moșia lor de la țară din Norfolk. Vorbind despre experiență, Roger a spus: „Este un băiat drăguț. Îmi place să văd că sunt pasionați de tenis sau de sport. Mama lui a fost mereu pasionată de tenis. Sper că va rămâne la fel și peste câțiva ani și că aceasta nu va fi doar o situație de moment.”
Foto: Profimedia