Idilele neştiute ale Prinţesei Anne. Soţul Camillei, marea ei iubire?

19 ianuarie 2016   Royals

Anne, în anii 70, alături de tatăl ei, Prinţul Philip

O Anne foarte elegantă, în anul 1969

Prinţesa nu a îmbătrânit în cel mai fericit mod cu putinţă

Da, este vorba chiar de acea prinţesă ştearsă şi nu prea atrăgătoare, acum în vârstă de 65 de ani, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a. Ce-i drept, Prinţesa Anne nu este unul dintre cei mai vizibili membri ai familiei regale şi aproape că nu ştim prea multe despre ea. Până acum, când un fost angajat de la Palat a scris un scenariu de film, inspirat din tinereţea acesteia, cu un titlu revelator: Anne, prinţesa neastâmpărată.

Ei bine, fostul angajat descrie o Anne mult mai pasională şi interesantă decât ne este dat să vedem astăzi, în public, acolo unde prinţesa afişează o imagine foarte sobră şi chiar demodată.

Prinţesa, alături de căpitanul Andrew Parker Bowles

Aflăm, în mod surprinzător, că sora lui Charles a avut, în tinereţe, o aventură chiar cu Andrew Parker Bowles, căpitanul logodit pe atunci cu cea care avea să devină chiar soţia lui Charles, Camilla.

Chiar dacă Parker Bowles s-a căsătorit, până la urmă, cu Camilla, Prinţesa Anne nu l-a putut uita prea curând, mai ales că vorbim de un bărbat foarte chipeş, cunoscut ca un adevărat Casanova prin cercurile înalte din Londra.

Anne şi primul ei soţ, Mark Phillips

La o distanţa de patru luni după ce Parker Bowles s-a căsătorit cu Camilla (care avea să-l părăsească pentru Charles), Anne s-a răzbunat şi s-a măritat, la rândul ei, tot un căpitan în Forţele armate regale, Mark Phillips. O copie, am putea spune, a seducătorului Bowles, cu care Anne a rămas, peste ani, în relaţii cordiale. Cu toate acestea, Anne şi Phillips au divorţat, până la urmă, în 1992, când prinţesa s-a căsătorit cu actualul ei soţ, Sir Timothy Laurence.

Foto: DailyMail.co.uk

Charles şi Camilla au avut un trecut amoros tumultuos

Mai multe