Iertat și nu prea! Regele spaniol Juan Carlos, vizitat de fiicele sale în exil
Fostul suveran, implicat în numeroase scandaluri financiare, a găsit îngăduință la femeile din familia sa, nu însă și la fiul său, Felipe, actualul Rege al Spaniei.
Chiar și aflat în exil, Juan Carlos poate conta pe familia sa, dar prin asta înțelegându-se mai mult femeile din familie, respectiv soția sa, Regina Sofia, și fiicele lor. Mutat la Abu Dhabi de când numele său a fost menționat într-o serie de scandaluri financiare și relații amoroase, regele destituit, acum în vârstă de 85 de ani, și-a petrecut vacanța de vară în Spania cu cei mai apropiați prieteni și membrii ai familiei sale.
Și în acest an, fiicele sale, Infanta Elena și Infanta Cristina, și-au găsit timp în programul lor încărcat pentru a-l vizita în Emiratele Arabe Unite. Cu această ocazie, infantele au fost însoțite de doi dintre copiii lor, Irene și Miguel, care au putut petrece puțin timp cu bunicul lor.
Fiica cea mare a fostului suveran a putut să se întâlnească astfel, și cu fiul ei, Felipe Froilán de Marichalar, care locuiește în Dubai „din această lună, din motive profesionale", după cum a relatat publicația „Vanitatis”.
Apoi, Juan Carlos s-a deplasat în Anglia, el fiind așteptat pe Insula Wight pentru a participa la Campionatul Mondial Internațional de veliere de 6 metri. O prezență obișnuită la acest eveniment anual, având în vedere faptul că soțul Sofiei a Spaniei a câștigat titlul de mai multe ori.
Anul acesta, Juan Carlos s-a „antrenat” cu fiica sa, Elena, pe care a înfruntat-o în preliminariile campionatului mondial. Chiar în prima etapă, infanta s-a impus în fața tatălui ei, care și-a luat revanșa, ieșind învingător la general chiar a doua zi. După ce s-a calificat pentru competiția mondială, următoarele zile vor fi foarte încărcate pentru tatăl Regelui Felipe al VI-lea. Competiția se va desfășura între 4 și 8 septembrie și va fi punctată de festivități zilnice. Potrivit unor surse ale revistei „Vanitatis”, unii dintre marinarii care îl însoțesc pe Regele emerit Juan Carlos sunt „considerați cei mai buni din lume și au obținut distincții internaționale".
Dar chiar dacă fostul suveran culege aplauze pentru reușitele sale în navigație, el rămâne o persona non grata în regatul spaniol, iar Felipe încă îl ține la distanță, neschimbând prea multe vorbe cu el. Și asta pentru că scandalurile de corupție și aventurile sale au făcut-o pe Regina mamă Sofia să sufere cumplit ani de zile, fiind obligată să facă față și rușinii publice.
FOTO: Profimedia