Ieşirea nervoasă a Prinţesei Diana pe când era la schi cu cei doi băieţi ai ei

23 noiembrie 2017   Royals

Lady Di a fost o mamă iubitoare, amuzantă şi ocrotitoare, precum oricare alta, spun istoricii. Asta deşi, la Palat, erau reguli de creştere a vlăstarilor regali bine stabilite şi foarte rigide. Soţia Prinţului Charles a insistat, în ciuda acestor cutume, să-i crească pe William şi Harry în spiritul unei familii iubitoare, foarte atentă cu nevoile celuilalt. De aceea, cei doi prinţi au avut parte de o copilărie normală, din care n-au lipsit activităţile specifice vârstei lor, deşi aveau în program şi îndatoriri princiare, precum vizitarea oamenilor fără adăpost şi alte cauze umanitare, apropiate sufletului mamei lor.

Au mers împreună la schi. 1994

Lady Di a vrut, mai presus de orice, ca cei doi băieţi ai ei să simtă iubirea de mamă. De aceea, chiar şi după despărţirea oficială de tatăl lor şi plecarea ei din domiciliul conjugal, ea s-a asigurat că William şi Harry nu se vor înstrăina vreodată de ea. Un moment controversat în istoria familiei regale este acela în care Prinţesa Diana a hotărât să meargă în vacanţă la schi, în Lech, Austria, alături de William şi Harry, deşi o armată de paparazzi era permanent în umbra lor şi risca să le strice momentele de familie.

Diana a vrut, însă, ca William şi Harry să se familiarizeze cu acest sport şi să aibă o viaţă cât mai activă posibil. Din păcate, paparazzi nu le-au dat pace. Au încercat să obţină cadre inedite din fiecare moment al vacanţei lor, în ciuda faptului că Diana s-a opus şi a încercat să-i îndepărteze de pârtia pe care se aflau cei doi copii ai ei, minori. La acea vreme, o fotografie unică, cu oricare dintre cei trei membri regali pe pârtie, valora nu mai puţin de 500 de dolari. Aşa că vănătoarea paparazzilor era din ce în ce mai agresivă.

Au fost vânaţi non-stop!

La un moment dat, însă, speriată pentru siguranţa copiilor ei şi preocupată de intimitatea lor, Lady Di a răbufnit. S-a îndreptat spre paparazzi şi i-a rugat să înceteze să le invadeze viaţa privată. ”Scuzaţi-mă! Ca părinte, aş putea să vă rog să respectaţi spaţiul privat al copiilor mei? I-am adus pe copii aici în vacanţă şi s-ar bucura dacă ar avea spaţiu. Sunt sigură că... (...) Azi ne-au urmărit 15 camere... Ca părinte, vreau să-mi protejez copiii”, poate fi auzită Diana într-o filmare veche.

O reacţie normală, de altfel, pe care orice alt părinte ar înţelege-o!

Mai multe