Îi pasă! Harry i-a trimis un bilețel lui Kate, pe care o considera „sora pe care n-am avut-o niciodată”
Ducele de Sussex are o mare dorință pe care speră că și-o poate îndeplini înainte de-a împlini 40 de ani – să se împace cu fratele lui și cu Kate Middleton. Primul pas a fost deja făcut?
Fanii regali n-au fost singurii care s-au bucurat s-o vadă pe Prințesa de Wales la un evenniment public, atunci când s-a prezentat la finala de tenis masculin de la Wimbledon împreună cu fiica sa, Prințesa Charlotte, și sora ei , Pippa Middleton. Apariția ei în spațiul public a stârnit o reacție și din partea cumnatului ei, Prințul Harry, care a simțit nevoia să ia cumva legătura cu Kate.
Ramura de măslin oferită
Se pare că Harry i-a scris lui Kate o mesaj personal, în speranța că pot repera astfel relația dintre ei.
„Harry urmărea meciurile de la Wimbledon și s-a bucurat nespus s-o vadă pe Kate că arăta așa bine. I-a trimis, astfel, un bilețel scris chiar de el, în care a felicitat-o și i-a transmis că se bucura s-o vadă la un eveiment public. El e profund recunoscător pentru faptul că ea își revine și că a putut să-și reia activitățile publice după pauza pe care o făcuse. La fel simte și Meghan…”, a dezvăluit o sursă pentru revista Heat.
„Lui Harry nici nu-i vine să creadă că s-a ajuns aici, se gândea că se vor împăca până acum și se simte prost că situația continuă și-n ziua de azi”, a comentat sursa respectivă despre relația afectată dintre cele două cupluri regale, Kate Middleton cu Prințul William și Meghan Markle cu Prințul William.
Pe 14 iulie, Prințesa de Wales a prezentat trofeul câștigătorului finalei de tenis masculin, Carlos Alcaraz, și lumea întreagă s-a bucurat s-o vadă pe viitoarea regină britanică arătând atât de bine în timp ce-și continuă ședințele de chimioterapie.
Viitor mai bun?
Prințul Harry împlinește 40 de ani pe 15 septembrie, un moment important în viața lui, pe care își dorește să-l serbeze așa cum se cuvine – numai cu gânduri bune și nicio părere de rău. Iar pentru asta e posibil să trebuiască să facă un mic efort în privința familiei sale din Marea Britanie.
„În ceea ce îl privește pe William, el se poartă de parcă Harry nici măcar nu mai există”, a ținut să precizeze corespondentul BBC, Jennie Bond, la Times Radio. „William este deja supus unei presiuni mari, având în vedere că atât soția sa, cât și tatăl lui se luptă cu cancerul, și trebuie să aibă grijă de ei, dar și de cei trei copii ai lui. Pur și simplu, nu mai are loc de alte probleme și griji, chit că vin din partea fratelui său…”, a conchis acesta.
În toată nebunia actuală, un gând bun trimis de Harry lui Kate nu poate fi decât binevenit, o ramură de măslin oferită celei pe care o considera, înainte de-a o întâlni pe Meghan, „sora pe care n-am avut-o niciodată”. Gestul lui denotă că-i pasă în continuare de familia lăsată în UK. Dar e oare de-ajuns?
foto - Profimedia