Imagini de pe vremea în care Diana nu era vânată de paparazzi. Cu ce se ocupa înainte să fie iubita Prinţului Charles?

1 noiembrie 2017   Royals

Numele ei a fost auzit pentru prima dată atunci când Marea Britanie era în plină anarhie. În anii `80, ţara, şi implicit monarhia britanică, era profund zdruncinată de revoltele violente din stradă. La acea vreme, Familia Regală era profund dispreţuită, toţi întrebându-se de ce ar mai trebui întreţinuţi ”aristocraţii răsfăţaţi”, când oamenii de rând făceau foamea. Diana, în schimb, ieşea din tipare. Era suflul nou, modest şi muncitor, atât de necesar familiei regale, văzute la acea vreme drept ”demodată şi înţepată”, se arată în documentarul „The Story of Diana”.

Diana era educatoare. Aici, alături de colegele de la grădinţa ”Young England Kindergarten”. (prima din rândul de sus)

La acel moment, nu se ştia nimic despre cea care urma să devină ”prinţesa Diana”. Familia regală s-a folosit de noutatea ei pentru a rescrie povestea monarhiei britanice. Primele cadre surprinse cu aceasta vreodată au fost unele în care Diana apărea în braţe cu copiii de la grădinţa ”Young England Kindergarten”, locul în care profesa deja de câţiva ani ca educatoare.

Primele fotografii cu ea, după ce s-a aflat că e iubita Prinţului Charles

În acele imagini, cerute de un fotograf de la ”The Sun”, Lady Diana Spencer era îmbrăcată cu o fustă destul de transparentă, prin care i se puteau vedea picioarele, şi purta în braţe doi dintre copiii pe care îi avea în grijă la grădiniţă. Aşa a apărut pentru prima dată în presa britanică, sub titlul de ”Noua fată a lui Charlie (n.r. Prinţul Charles).

Prima dată când a apărut pe o primă pagină de ziar

Prima ei declaraţie publică a fost că nu poate vorbi despre relaţia ei: ”Nu pot spune nimic despre prinţ şi nici despre ce simt pentru el”. După acest moment, Diana a devenit ţinta tuturor publicaţiilor britanice, dar şi mondiale. Orice fotografie cu ea valora sute de dolari, motiv pentru care fotografii o secundau la orice pas.

Iubea să lucreze cu copiii

Mai multe